[Ipu]

Da, neiubito, în limbile aglutinante (cum sunt limbile altaice, sau maghiara, de exemplu) i se poate lipi la sfârșit unui verb un sufix de pasiv, pe urmă un altul de imperativ și se obține forma de pasiv-imperativ sau de imperativ-pasiv, chiar dacă așa ceva nu există în limbile indo-europene, în care o astfel de structură se tălmăcește printr-o construcție analitică, formată din mai multe cuvinte. În română, „siktir” se traduce literal „fii <<iubită>>!”