[Ipu]

Pe mine, unul, n-aș putea spune că mă mai enervează, ci mai degrabă că mă mâhnește (scuzați, vă rog, cacofonia) degradarea incredibilă pe care o înregistrează în prezent limba română, în absolut toate mediile de comunicare și sub toate formele: articulare defectuoasă, alcătuirea incorectă a frazelor, lipsa proprietății termenilor și utilizarea improprie a cuvintelor, scriere simplificată. În legătură cu ultimul aspect, lăsați-mă să deplâng faptul că suntem poate singura națiune lingvistică pentru care se pare că folosirea diacriticelor reprezintă un efort mult prea mare pentru marea majoritate a românilor care postează ceva pe Internet. Cine frecventează saiturile nemțești sau franțuzești să ne spună: se admite așa ceva acolo? Se admite existența a două tipuri de scriere? Se admite echivocul creat de lipsa semnelor ortoepice? Oare ce-ar spune săracii locuitori ai țărilor cu scriere care utilizează 2-3000 de ideograme sinice dacă ar afla de inerția indolentă a românilor, care deși dispun în prezent de instrumentele necesare scrierii cu diacritice pur și simplu refuză să o facă? Iată, chiar și aici, în afară de Ipu (care în plus se încăpățânează și să evite cu orice preț cuvintele străine și care chiar atunci când totuși le folosește produce ortografieri ridicole, cum ar fi „chici”, „rimeic” sau „triler”), așadar în afară de Ipu și de alți câțiva antieroici „proști ai sa(i)tului”, nimeni nu uzează de diacritice. Găsesc că e nu numai rușinos, ci și îngrijorător.
Utilizarea improprie a cuvintelor (știți și voi - groaznicele „locație” pentru „loc”; „oportunitate” pentru „ocazie”; „patetic” pentru „deplorabil”, „aplicație”, în loc de „înscriere” și câte și mai câte alte batjocoriri ale limbii) și chiar folosirea unor construcții monstruoase care nu apar în limba română (dintre exemplele mai recente, „a sumariza”, în loc de „a rezuma” sau „condiționalități”, în loc „condiții”) au urâțit limba și i-au demoralizat pe mulți dintre cei care mai nădăjduiesc încă în renașterea spirituală a Neamului Românesc.
De fapt, se pare că nu mai e nimic sfânt. Nici măcar dicționarele sau enciclopediile nu mai sunt de încredere, pentru că multe se alcătuiesc după cum dă Dumnezeu. Înainte, la o astfel de lucrare complexă lucra câte o echipă inter-disciplinară. În prezent, există multe cazuri în care câte un nene „scoate” împreună cu soția aproape peste noapte o lucrare cu pretenții, dar și cu multe minusuri.