Mai întâi o precizare: Republica Coreea e divizată din punct de vedere religios cam jumate-jumate între budiști și creștini (lăsându-i la o parte pe atei). Nu cred că Park a avut în vedere specificul religiei creștine. Dacă ați văzut și alte filme de-ale lui, ați observat că în toate religia e reprezentată de creștinism. Dimpotrivă, la Kim Ki-duk, de exemplu, predomină budismul.
Referitor la filmul în discuție (al cărui titlu rămâne de văzut cum va fi tradus în românește, pentru că în coreeană el înseamnă nu „setea”, ci „liliacul” sau „liliecii”), deși Park rămâne un mare maestru al imaginii (vezi scena săriturilor pe acoperișuri), trebuie să guști vampirismul ca să poți suporta scenele alea cu sor-bitul sângelui din borcan, o culme a sor-didului și a prostului gust de care e capabil regizorul coreean. Fanii săi știu însă ce-i poate pielea. În
Oldboy, el facea oribila scenă a crestării limbii cu briciul din
Dracula al lui Stoker și Coppola să apară aproape ca o scobire între dinți, atunci când al său erou își reteza pur și simplu limba cu foarfeca.
