cateva fragmente dintr-un interviu acordat de CTP newsletterului Universitatii A. I. Cuza din Iasi
Ce are în plus realitatea românească transpusă în film faţă de realitatea altor state ex-sovietice? Sau este vorba doar de realizarea regizorală?
Este vorba de realizare şi de atingerea unor subiecte sensibile pentru occidentali, cum a fost cazul lui „432”, al lui Cristian Mungiu. Filmul este bun, indiscutabil, nu-i o capodoperă, am spus-o de nenumărate ori. „432” a beneficiat însă de această stare favorabilă care se instalează periodic la Cannes. Ştiţi că la un moment dat erau la modă chinezii. În alt moment – iranienii sau coreenii şi aşa mai departe. Pe fiecare dintre aceste zone „extra-Europa de Vest”, politica de la Cannes pune din cînd în cînd reflectorul. Şi a fost rîndul nostru să intrăm în vizor; de atunci, la festivaluri se procedează cam aşa: „Avem un film românesc? Bun, îl premiem.”
Pînă cînd?
Să vedem cît o să ţină, pentru că totul are un sfîrşit, aceste conjuncturi se termină. Eu n-aş vrea să se întîmple în cinematograful românesc ceva similar cu ce s-a întîmplat în tenisul românesc. A existat o fereastră de oportunitate, o nişă favorabilă iniţiată de Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, în anii ʼ70. Tenisul românesc a căpătat vizibilitate internaţională, copiii jucau tenis cu bîta de lemn pe un teren desenat cu creta pe asfalt. Acest fenomen conjunctural care era clar că se va sfîrşi nu a fost speculat corespunzător după aceea pentru a se dezvolta o adevărată şcoală de tenis. Bine-ar fi să nu se întîmple şi sînt speranţe să nu se întîmple aşa cu fenomenul cinematografic românesc din anii 2000. Ar fi bine ca el să se continue într-o şcoală perenă de film, aşa cum este şcoala cehă, şcoala poloneză, ca să vorbesc de ţările din Est, dar să avem şi noi o şcoală solidă, care să nu fie doar o explozie momentană. Şi există speranţe. Iată, Cătălin Mitulescu face un lucru foarte bun, deşi nu e deloc bătrîn, are şi el 30 şi ceva de ani: a constituit o casă de producţie care promovează regizori tineri. Deja e la al doilea succes mare…
Face asta şi cu implicarea Consiliului Naţional al Cinematografiei?
Şi cu implicarea CNC-ului, dar şi cu implicarea lor particulară – îşi atrag sponsori… Iată, după filmul lui Bogdan Mustaţă cu scenariu de Cătălin Mitulescu, „O zi bună de plajă”, care a luat Ursul de Aur la Berlin pentru scurtmetraj în 2007, anul acesta avem, tot la Berlin, „Eu cînd vreau să fluier, fluier”, cu Ursul de Argint. Deci e clar că acolo s-a pus în mişcare un mecanism. Şi Cristian Mungiu face acelaşi lucru, îi promovează pe tineri, după cum s-a văzut în Amintiri din epoca de aur. Înseamnă că sînt speranţe pentru o şcoală.
mai multe pe
http://newsletter.uaic.ro/?p=135