[Pitbull]

Comparatia nu stä în picioare. Perceptia picturalä, perceptia literarä, perceptia cinematograficä... sunt complet diferite, din toate punctele de vedere: se desfäsoarä altfel în timp si spatiu, acceseazä pe alte coordonate atât sensibilitatea, cât si inteligenta privitorului. Toatä estetica filmului, constituitä în secolul säu si ceva de existentä, se bazeazä pe faptul cä se adreseazä liniar, desfäsurat pe o duratä fixä - de obicei cam de douä ore - unui spectator care stä nemiscat pe scaun si priveste. Abia în ultimele trei decenii, prin aparitia videoului (urmat si de digital), relatia dintre spectator si film a început sä se modifice - iar efectele acestei mutatii la nivel estetic, formal si de fond, se vor vedea mai târziu... Nu, în nici un caz nu poti compara un tablou cubist, suprarealist sau abstract cu un film ratat prin snobism, încâlcealä, neclaritate.

In schimb, dacä stai sä te gândesti, existä un anumit nivel unde analogia functioneazä, dar nu are relevantä pentru relatia dintre tablou si film, ci pentru tipurile de privitori - si anume: spectatorii avizati, educati, etc. Majoritätii privitorilor de un nivel din jumätatea superioarä a spectrului, un tablou non-realist bun, ca Picasso, Braque, Magritte sau Kandinski, nu le va provoca niciodatä reactii de respingere - exact ca un film oricât de dificil, dar reusit.
...Ceea ce-ti spun aici nu e inventia mea, ci e o regulä de bazä a regiei de film. Am învätat-o încä din primul an de facultate (ba chiar, în cazul meu, dinainte - din cursurile de amatori de la cineclub), am reîntâlnit-o ulterior reiteratä de nenumärate ori, în analize, studii, teorii ale filmului, am väzut-o functionând în mii si mii de filme. Dacä n-ar fi asa, n-am avea acum nici "Fragii sälbatici", «Hiroshima, mon amour» sau "In the Mood for Love", si nici "Terminator II", "Back to the Future" sau "The Simpsons Movie".