Originally Posted by illotempore2002:
|
MariaMona:
Tre sa recunosc ca nu vad un pattern si nu pot trage niste concluzii din cele 2 amintiri ale tale, nu stiu de c, probabil inca nu am experienta necesara. singurul pattern pe care il vad e relatia cu mama ta, care apare in ambele amintiri, in aceeasiipostaza: mama te cearta, si niciodata foarte aspru, ci educativ, frumos, incurajator si pozitiv. Mi-am creat mai degraba o imagine despre mama ta decat despre tine. Vad o anumita sensibilitate a ta la a fi criticata, in sensul in care le pui la inima, tii cont de ele si te marcheaza, au semnificatie. Cred ca ai tendinta sa te invinovtzesti usor uneori si estigenul de persoana care isi face "sange rau" pt orice intamplare mai tulbure care poate aparea intre tine si alte persoane. Ai zis ca esti mezina familiei? Cred ca undeva gresesc eu, mezinii de obicei au foarte multa incredere in ei si sunt libertini si uituci, exact cum ai uitat tu s-o anunti pe mama ca pleci. Daca mai vrei, mai zi-mi o amintire, de multe ori 2 nu sunt suficiente, si cum am mai spus, in analiza terapeutii lucreaza cam cu 8-10 amintiri.
|
Poate ca n-ai experienta necesara, dar majoritatea concluziilor trase de tine sunt juste
. Mama mea este modelul meu de viata si a fost cea mai faina mama din lume, ne-a educat asa cum spuneai tu "frumos, incurajator si pozitiv". Si sensibiliatatea mea la critici e reala. Singura chestie ce nu pusca e ca imi fac sange rau din orice. Chiar din contra, am incredere in mine si iau lucrurile destul de bine, incerc sa gasesc rezolvarea unei situatii dificile, nu sa caut vinovati.
Incerc sa iti dau inca o amintire, nu stiu daca poti fi mai concludenta citind-o fiindca ai scris destul de corect si dupa primele doua.
Amintirea 3
Eram in clasa I si aveam deci 6 ani. In clasa mea erau trei siruri de banci foarte apropiate de unul din pereti si cu fata spre catedra si spre ferestre. Cuierul pentru elevi era exact pe peretele cu distanta mica fata de banci, in partea dreapta si era genul de cuier lung lung prins de perete. Chiar in capatul zidului era si un cuier pentru tovarasa invatatoare, un cuier din fier forjat cu multe brate care ieseau inafara si carora le lipseau capetele protectoare.
Intr-una din zile, la sfarsitul orelor, asteptam, ca de obicei, dincolo de cele 3 siruri de banci sa se termine buluceala colegilor mei la cuier. Eram destul de cuminte si nu ma grabeam asa tare, asa ca preferam sa treaca inghesuiala si sa imi iau haina in liniste, chiar daca ultima. Si brusc, din cauza imbulzelii celorlalti copii, cuierul cel mare a cazut peste banci si mi s-a infipt mie in cap... Nu-mi amintesc daca am plans sau nu, doar ca am sangerat mult, ca tovarasa m-a dezinfectat si m-a pansat si ca atunci cand am ajuns acasa radeam cand ii povesteam mamei ce se intamplase. Momentul cel mai intens a fost, evident, cand m-am trezit cu ditamai cuierul in cap. Ce-am simtit: stupoare in primul rand (eu chiar credeam ca e mai sigur sa stau si sa astept dupa banci) si revolta - de ce tocmai mie, care am asteptat cuminte mi s-a intamplat asta. Dupa aceea, insa, cum am zis, nu am fost suparata pe colegii mei, ci chiar m-a amuzat ironia a ceea ce s-a petrecut. Si uite asa mi s-a infipt mie cuierul in cap vreo 1/2 - 1 centimentri si am si acum o cicatrice, doar ca fiind chiar pe frunte la baza parului nu se vede.