Hai, acu' i-ai umplut pe toti de sange, sa-ti dau si eu doua amintiri.
1.
Prolog. Aveam vreo 5 ani si faceam inot de ceva vreme, dar mi-era frica sa sar in cap de pe blockstart. Antrenorul meu, dom' profesor Kostiniou, s-a chinuit cateva saptamani bune sa ma convinga, eu nu si nu, n-aveam curaj. Ma urcam pe bolovan si saream in picioare.
Poveste. Intr-o zi, ma rog, era seara, antrenorul vine langa mine cand ma pregateam sa sar in apa. Se dadea preocupat de altceva, asa ca nu l-am bagat in seama, decat atat cat sa-l intreb daca pot incepe antrenamentul. Mi-a facut semn sa ma arunc, eu l-am ascultat, am flexat, am impins in cubul de ciment si, intr-o fractiune de secunda, cat eram in aer, el m-a lovit peste picioare intorcandu-ma cu capu-n jos. Am strapuns apa, descinzand pana catre fundul bazinului, vazand din ce in ce mai aproape linia de control. Am inceput sa misc haotic din toate membrele, iar in scurt timp am inceput ascensiunea. Pe masura ce urcam, miscarile deveneau din ce in ce mai regulate, iar cand am iesit la suprafata am inspirat adanc si am inceput sa inot regulamentar, calm, relaxat. Ma simteam eliberat si sigur pe mine.
Raspuns. Cred ca asta e cel mai intens moment,
cand am inceput sa inot normal, linistit si
increzator.
2.
Prolog. Aveam vreo 7 ani. Ma fascina de vreun an un trenulet electric pe care il tot vedeam expus la raionul de jucarii de la Bucur Obor. Stiu ca ai mei tot incercau sa evite contactul meu vizual cu exponatul si mi se spunea ca e prea scump, nu ne permitem. Mi-l doream ingrozitor de tare!
Poveste. Craciun. Vad sub brad un pachet mare, invelit in hartie alba. Ai mei imi spun - du-te, vezi ce ti-a adus Mosu'. In secunda doi am fost langa brad, am facut ferfenita ambalajul si de-acolo a rasarit cutia din plastic transparent sub care se vedea un cadru de carton albastru pe care scria: PIKO JUNIOR. L-am desfacut si m-am apucat sa asamblez sinele. Taica-meu, inginer de locomotive, a venit sa ma ajute, familionul comentand ca-i normal. Singur!!! am urlat. Vreau sa-l fac singur. Usor mirat, taica-meu m-a lasat sa ma descurc singur, iar lumea s-a asezat la masa. Am studiat eu carticica cu instructiuni, am asamblat sinele, am montat decorurile, am pus locomotiva (fara vagoane) pe sine, am conectat chiar si transformatorul cu potentiometru - evident, nu stiam ca-i zice asa
- si l-am cuplat la retea. Am pornit si am zis: merge! Lumea s-a intors uimita catre mine, iar taica-meu a bagat un 'bravo, ma!' si s-a intors umflandu-se-n pene catre ceilalti.
Raspuns. Cred ca cel mai intens moment a fost cel in care
locomotiva s-a pus in miscare, iar sentimentul e
satisfactie.
Sunt fratele cel mare, am o sora mai mica.
De-ajuns?