[corinka]

Cand eram la gradinita, in fiecare dimineata incepeam ziua jucandu-ne, avand la dispozitie diverse jucarii. Intr-o zi, eram prin grupa mijlocie, deci aveam vreo 5 ani, am avut o disputa pe o jucarie cu un baiat. Tin minte ca il chema Marcel si era genul de copil antisocial, agresiv, care batea copiii, toti ii stiau de frica. Pe mine nu ma batuse niciodata, nu avusesem tangente cu el. Se cam batea cu baietii.
Nu mai tin minte ce jucarie sau ce joc era, nu mai stiu nici cine l-a luat primul – eu sau el – tin minte doar ca am inceput amandoi sa tragem de respectivul obiect. Imi amintesc ca la un moment dat l-am impins si a cazut. Nu am rationat deloc, in mod normal m-as fi temut de el, dar cred ca am fost prea nervoasa ca sa mai rationez.
Acesta este momentul pe care il consider cel mai important in amintire, batausul grupei trantit jos, cazut pe burta, iar eu peste el, cocotata pe spatele lui.
Sentimentul a fost oarecum de satisfactie, dar nu atat pentru ca l-am invins, ci mai degraba pentru ca il umilisem, l-am demascat si i-am distrus imaginea de tip dur, am distrus un mit, parca nici mie nu imi venea sa cred ce se intamplase, nu ma crezusem in stare de asa ceva.

Ma mai gandesc la vreo doua intamplari, probabil ca una singura nu este suficient de relevanta.