Cand aveam vreo 5-6 ani plecam cu fratele meu toata ziua de acasa la autobaza unei firme ( nu mai stiu care), de vis-a-vis. Aveam noroc ca paznicii iubeau copiii, asa ca saream prin paturile lor etajate, ne jucam prin tractoare & tiruri, luam nuci, cirese si struguri, si ne jucam cu pitbull-ul patronului.
Cam tot in perioada aia ma imprietenisem cu un paznic de la autobaza Pambac (care e tot prin zona) pe nume Fanica, ii povesteam ce faceam la gradinita, iar el imi dadea pungi cu macaroane
. Imi amintesc cu placere de toate astea.
La gradinita am intalnit dragostea copilariei mele, un baiat orfan, frumusel, pe nume Daniel, cu care imparteam absolut totul; imi spuneam ca ma voi casatori cu el
. Am fost foarte devastata cand am aflat ca voi pleca la scoala si ca nu-l voi mai vedea.
Cand aveam 4 ani, am refuzat sa imbrac rochii sau fuste, purtand numai pantaloni, precum fratele meu; tatal meu mi-a tras o palma din cauza asta (lucru care m-a facut nefericita).
La 5 ani obisnuiam sa iau multe lucruri care nu-mi apartineau, iar dupa ce tata mi-a explicat ca nu e bine ce fac m-am simtit tare rusinata.
Nu suportam papusile, ma jucam numai cu masinute si jucarii de plus.
La 6 ani trageam jos pantalonii unui baiat de vreo 8 ani; intr-o zi l-am lasat cu pantalonii& chilotii in vine. Tin minte ca fratele meu m-a certat, asa ca a fost un fel de guilty pleasure pentru mine.
La 7 ani m-am simtit foarte tradata si nervoasa cand prietena mea cea mai buna i-a spus fratelui meu ca-mi place de un baiat.
Tot la varsta asta stateam foarte mult cu fratele meu si cu prietenii lui, comportandu-ma ca un baiat, fiind complexata de faptul ca-s fata.