[miercuri]

Who gives a crap about kids' perception about the book? Cartea lui Carroll m-a fascinat la vremea ei, la fel şi ecranizările anterioare celei a lui Burton, care urmează fidel firul poveştii (jocul păpuşăresc din '99 al lui Willing mi s-a părut chiar fain).
Acum era de aşteptat ca varianta lui Burton să aibă iz de Alice McGee, cu sânge de dragon şi decapitări.
Alice in Wonderland este o carte la originile ei bizară, care, în ecranizări curajoase, merge jonglată, distorsionată, întoarsă şi răsîntoarsă, în condiţiile în care cartea oferă multe. Burton a încercat o reinvenţie a Wonderland-ului, reuşind, zic eu, să păstreze din bizareria halucinantă a poveştii şi fiorul aparte al locului.
Personal, încerc să întrevăd o conciliere între Disney şi Burton, fiindcă mi se pare neadevărat a spune că ceea ce a decurs din colaborarea asta e un fiasco total.
E drept că Disney e destinat copiilor, pe când Burton nu chiar... poate aici s-o fi declanşat declicul.
Astea fiind spuse, mie mi-a plăcut varianta propusă de Burton, ce e drept, cu Disney la dreapta tatălui.

Absurdul din carte e construit pe silogisme false, Carroll a fost matematician si logician si toata 'magia' lui e bazata pe contrazicerea legilor fizicii intr-un mod extrem de creativ. Asta e spiritul cartii. Dar se pare ca toata lumea crede ca daca e absurd inseamna ca nu are nici o noima, punem totul la gramada si mai adaugam un quest pe deasupra. Am exagerat un pic cand am spus ca e oribil, nu e oribil, dar in orice caz m-a dezamagit destul de tare.