Originally Posted by paul_aramis:
|
nnţ! stăm şi ne distrăm cu struţo-cămilele de le postează credincioşii ...
|
Si tu, Brutus
(mi-esti negau si-o sa arzi rau!)?
P.S.
Originally Posted by vave:
|
Pentru Button:
"Atât cât pricep eu lucrurile, omul l-a descoperit pe Dumnezeu nu uitându-se spre cer, ci căutând în sine însuşi ce anume ar putea opune morţii şi neantului. N-am suportat gândul că suntem doar pulbere şi atunci am căutat în noi ceea ce s-ar opune pulberii. Dumnezeu e partea noastră care nu vrea să moară, care nu se poate consola. El s-a născut astfel dintr-o revoltă; a fost la început, un protest. Numai că asta n-a salvat de la moarte pe nimeni. În om a biruit mai departe omul. Pulberea. Peste divinitatea din noi, pulberea s-a aşternut în continuare ca o cunună de lauri omenească. Dumnezeu din noi a fost mereu învins. El nu şi-a putut ţine niciodată promisiunile... Dar nouă ne-a fost şi mai greu decât lui. De aceea rugăciunile au devenit agresive şi s-au transformat în imprecaţie. În loc să îl mai implorăm, am strigat în gura mare că Dumnezeu a murit ca un neputincios... În aceeaşi clipă ne-am cutremurat. Cum să rămânem singuri în univers? Înainte ca strigătul nostru să se fi auzit peste tot, rugăciunile s-au înălţat din nou... Dumnezeu reînviat astfel este, însă, altul decât cel invocat la început. Cu totul altul. Acesta e un Dumnezeu născut din singurătate şi spaimă. Din teroare. Şi, născut din teroare, el nu putea cârmui decât prin teroare. A scos deci sabia şi a ucis. A trecut prin foc şi sabie pe cei care nu-l adorau. A aprins rugăciunile şi în loc să urle, ca înainte, în noi, a început să urle prin beciuri. Şi-a condamnat chiar Fiul să fie pironit pe cruce. Şi astfel, în locul paradisului pierdut s-a ridicat Golgota. În locul arborelui cunoaşterii, s-a ridicat o cruce. În centrul credinţei a apărut o crimă... [...] între un Dumnezeu neputincios care se revoltă împotriva morţii şi un tiran care şi-a ucis propriul fiu e o involuţie, nu-i aşa? Eu nu pot să cred ca e destul să sanctifici o victimă pentru a te spăla pe mâini. [...] Şi vorbeam de iertare. Numai noi am fi în drept să iertăm. Mai întâi neputinţa. Şi apoi crimele. Dar Dumnezeu nu vrea iertare. Pentru că iertarea l-ar limita. Ar arăta că puterea lui nu e nemărginită şi că Dumnezeu mai poate greşi. Or, ce tiran a fost dispus să accepte asta? "
Octavian Paler Viaţa pe un peron
|
Parca l-ar fi scris marius_em
- ceea ce e un compliment pentru el si nu pentru Paler.
P.P.S.
Chiar, unde-o fi Paler acum?
P.S. 35
@Windom - o sa-ti raspund si tie cind o sa ai ceva de spus (
in materie de credinta - c-altfel esti baiat destept).
