E asumat si nu prea. Pe de o parte intentiile lui sunt clare, iar ca intepaturile/omagiile sunt facute constient e indeniabil dar pe de cealalta, eu cred ca acestea nu trebuie, in mod normal, sa afecteze sensul propriu al actiunii ci trebuie sa reiasa din substrat si conotatii. Partea cu caricaturile e cat se poate de adevarata iar cel mai elocvent moment e cadrul de la inceputul capitolului al doilea care se perinda pe mutrele soldatilor aliniati. Dar si Landa si Raine au exagerari ale expresivitatii si o teatralitate a gesticii evidente dar care sunt perfect masurate; adica nici prea prea dar nici foarte foarte. Mai ales scena in care 'the basterds' il recruteaza pe Stiglitz e de o poezie (adresare) , un teatru (rostire) si chiar un dans (dupa pozitile prin care trece corpul lui Pitt) uluitoare dar care totusi nu sunt deloc deplasate sau ridicole; pentru mine, din contra, e chiar una din fazele preferate.
Ca seriozitate, as putea sa primesc fara probleme ce zici tu ca ar fi filmul in sine, dar judecat in contextul in care discutam acum, nu prea as vrea...
@Gospin: Avand in vedere ultima replica a filmului, ar fi ridicol sa presupuem ca nu s-a dedicat si de aceasta data cu toate fortele sale, dar unele faze imi dau o aumita senzatie. Cred ca a fost prea iconoclast aici Tarantino iar in unele momente propunerile sale au fost indoielnice.
Ultima intrebare e retorica, nu? ( "IB" forever
)