|
La nivel de public si context de Oscar, aprecierea unui film merituos e pur subiectiva.
Putini sunt constienti de efortul depus in spatele unei productii de calibrul Avatarului - de viziune (in verde), sincronizare, omogenitate, etc.
Spectatorul cult (cel situat deasupra publicului consumator exclusiv de actiune si efecte speciale) analizeaza produsul finit, asteapta acele corzi trase prin regie si interpretare care sa-i cante muzica lui: filmul inteligent, bogat in substanta; spectator pentru care, bineinteles, un film cu scenariu simplist si interpretari fade nu merita Best Picutre sub nicio forma.
Totusi,
nu inteleg de ce ar incalzi pe cineva ca un anume film x castiga sau nu o statueta. Probabil e o satisfactie de orgolii, mai mult (m-a impresionat filmul, simt ca merita si vreau sa castige!). Ar fi trist sa vulgarizam competita filmelor in ceva similar cu sustinerea unei echipe de fotbal, de exemplu.
Oscarurile sunt, oricum, show-uri de popularizare, de rezolvare a intereselor de culise, a mediatizarii in mase, cum si arhiva de premii ne-a aratat ca Academia incearca sa-i impace pe toti, la un moment dat. De-aia sunt revoltat de cum superficialul Hurt Locker al antipaticei Bigelow, film conservat si propulsat miseleste pe ultima suta de metri, obtine atata expunere acum.
Legat de arta - de acord cu ricuta, nici Oscarurile nici Canne-ul nu sunt indrumatoare in sensul asta. Sunt mecanisme de promovare a productiilor cu sansa. Suntem toti constienti ca multe filme - poate cu mult mai artistice - nu se bucura nici macar de proiectii. Deci e vorba de sansa si survival of the fittest.
|