|
Măi... dragă ... ilustra.films...
Când am făcut aprecierile pe care le-am făcut, nu am ţinut cont nici de ce ai lucrat înainte, şi nici după filmul cu narcoticele, pentru că nu ştiu, şi nici de alte schimburi de mesaje dintre noi nu am ţinut cont. Ca să nu fiu subiectiv.
Dar este nepoliticos din partea ta să spui că arunci la gunoi ideile mele, fie şi numai pe cele exagerate ( din punctul tău de vedere), fără să spui, cel puţin. care sunt acelea.
Nu am spus că textul tău e greu de citit, pentru că nu e greu, ci că e lung. Nu e lung pentru că e lung, ci pentru că nu spune nimic nou. Laşi impresia că tu ai descoperit apa caldă şi mersul pe jos, şi nu e aşa. Poţi povesti şi lucruri cunoscute, dacă ai un stil personal.
Dacă vrei să dai valoare literară textului tău, atunci trebuie măcar să respecţi unele reguli elementare. Evită exprimări de genul: „cu ochii unui critic ce critică”, „în mod constructiv”, „mulţumesc pe această cale”...
Nu înseamnă că o poveste întreagă are 8 pagini, o jumătate are 4 şi un sfert două.
O poveste întreagă poate avea şi o singură pagină. Depinde ce stil abordezi şi cui te adresezi.
La fel şi cu filmul. Nu trebuie să aibă 30 de minute, sau să imite Hollywood-ul. Trebuie să spui ceva ce nu s-a mai spus, sau, cel puţin, să spui într-un stil personal.
Regula celor 3 C mi se pare importantă: Ce spui, Cum spui, Cui te adresezi.
Ce spun eu este valabil şi atunci când faci un film... ca să-ţi dai mâna...
Eu nu intenţionam să-ţi dau lecţii, dar ziceai că vrei să înveţi.
Spui că in acel moment dispuneai doar de imaginaţie şi dorinţa de a face un film bun. Eu cred că dispuneai doar de dorinţa de a face un film bun. Ceea ce nu e puţin, dar nu suficient. Nu am remarcat unde ţi-ai folosit imagianţia la scrierea scenariului cu narcoticele, şi nici la realizarea filmului. Poate îmi spui tu unde.
Automulţumirea este cel mai mare duşman al unui creator. Am considerat că e bine să ştii.
Eu am făcut o aluzie, dar se pare că a fost prea fină, văd că nu ai reacţionat.
Mă refer la „Cineclubul d’altădată”, în „Atelierul de scenaristică”. Mă aşteptam să-mi vezi filmele. Din politeţe. Să vezi acolo imaginaţie, când e vorba de tematică rigidă cum ar fi „Protecţia muncii”, sau „Omul şi producţia” (industrială). E vorba de DVD-ul pe care l-am adus la redacţie, dar Gloria nu mi-a mai dat niciun semn, măcar din politeţe.
Nici Pitbull, care mă trimitea să exersez cu scenarii scurte, nu mi-a văzut filmele. Sau poate a considerat că nu merită osteneala.
Ca şi alţii...
D-aia spuneam că, pe acest forum, fiecare e pentru el însuşi...
|