Intr-adevar, o opera de arta adevarat este infinit interpretabila...
Niciodata nu mi-am putut explica vorba asta dar cu ajutorul lui von Trier am simtit vag la ce se refera. Eu aprope de fiecare data cand ma gandesc la el - si ma gandesc destul de des. De cand il vazusem, in iunie parca, si pana la "Inglourious Basterds" ( noroc cu Tarantino, ca m-a mai distras) nu am mai avut mintea limpede- imi vin in cap noi perspective. N-am auzit pe nimeni sa vada lucrurile in felul asta dar eu am crezut tot timpul ca fiul lor nu a cazut pe fereastra... ci s-a aruncat. Cea mai zguduitoare imagine din film ( flashback-ul in care EA vede de fapt ce se intampla cu copilul) am vazut-o ca simbolizand neputinta originara de a rezista ispitei, iar suferinta infernala ( izvorata din inconstientul in care EA si-a reprimat acea imagine) pe care EA o va resimti, ca pe izgonirea din Rai (desi aceasta se mainfesta chiar in padurea numita Eden) .
Facand abstractie de ce-am debitat eu mai sus, cert este ca e un film poetic, o prelungire superba a inconstientului unui geniu, iar personal, e filmul care m-a miscat (zgaltait, mai exact) cel mai tare, atat senzitiv cat si intelectual.
"
Chaos rulz..."