[Pitbull]

Foarte bun articol - multumim, Bremene!
Meritä chiar reprodus:

Pirateria. Doar eu sînt vinovat. Ăia care mă ajută să fur filme şi muzică se numesc progres
Costi Rogozanu
14 Jan la 04:31

Tot felul de războaie internautice între casele de producție (muzică, film, tv) și monștrii Internetului (YouTube, Yahoo! etc.). Ce să mai vorbim de războiul declarat p2p‑ului, pirateriei de diverse forme și, evident, de ipocrizii cât casa?

O primă comparație care mi‑a venit în minte a fost cu fumatul de chestii ilegale (iarbă, hașiș și ce mai vreți voi). Dacă ar fi să pun alături fumatul de iarbă și downloadarea unui film de pe net, aș avea o situație destul de ciudată. În cazul drogurilor ușoare, lucrurile sunt mai clare, pedepsele, mai mari: nu ai voie să vinzi, nu ai voie să distribui, nu ai voie să fumezi, iar când o faci, îți asumi anumite riscuri (din ce în ce mai mici).

În cazul pirateriei, o întreagă industrie s‑a dezvoltat promovând indirect ceea ce oficialitățile numesc „hoție“. Merg prin supermarketuri și văd: stick‑uri de mărimi uriașe la prețuri modice, DVD‑uri, CD‑uri goale la preț de nimic, pe care poți să scrii și să rescrii, aparate de citit orice, inclusiv stick‑uri, pentru redarea pe orice suport, și câte și mai câte. Mari rețele de distribuție a Internetului s‑au ridicat aici promovând ușurința la descărcat filme și muzică. Chiar așa sunau reclamele: descarci mai ușor filme și muzică! Să nu‑mi spuneți că se refereau mai ales la downloaduri legale. Nu, invitau oamenii să cumpere servicii de net performante, ca să poată fura la greu. La fel și în cazul zecilor de forme de stocare.

Nu‑ți trebuie 16 giga să poți avea tot timpul cu tine trei referate și două CV‑uri: sunt pentru filme și muzică. Comparația merge mai departe: e ca și cum ar fi interzis să fumezi iarbă, dar comerțul ar fi tolerat, iar rulatul țigărilor ar fi ultralegal, ba chiar indicat.

Nimeni nu se plânge de marile industrii care au profitat la greu de ușurarea accesului către furt. Credeți că ajungeau să poată fura un film și copiii de 3 ani dacă n‑ar fi fost puse în joc miliarde de dolari și dacă cineva n‑ar fi câștigat la greu din aceste facilități? N‑am auzit ca cineva să ceară ferm taxe grase pentru drepturi de autor de la producătorii de stick‑uri sau de la difuzorii de net. Folosirea netului pentru downloadarea filmelor și muzicii poate fi destul de ușor cuantificată – de ce nu se încearcă mutarea discuției într‑acolo? Dacă cineva vrea să salveze industria muzicală, a filmului etc., trebuie obligatoriu să discute cu cei care au profitat real de pe urma pirateriei – adică megacompaniile.

Dar nu. Singurii incriminați sunt consumatorii. Cum ar fi fost să fiu un tip corect, să nu downloadez nimic ilegal, să respect toate licențele și toate legile? Practic, m‑aș fi autoexclus din societate, din propria generație. N‑aș fi avut ce să vorbesc cu prietenii. Ce să fac? Să nu‑mi trag o bandă puternică acasă? Să nu‑mi stochez filme și muzici preferate? Ar fi însemnat să nu țin pasul cu lumea. Și nu sunt doar eu în situația asta, vă asigur. Doar consumatorul e de vină, așa se pune acum problema. Iar asta mi se pare cea mai mare ipocrizie la nivel global. Trebuie luptat doar pentru a pune discuția în termeni corecți. Să mai amintesc că industria muzicală o fi pierdut bani, dar asta s‑a întâmplat pentru că nu a știut să se adapteze la realități – Radiohead a dat lecții despre cum se pot câștiga bani din difuzare gratis. Să mai amintesc că anul trecut Hollywoodul a stabilit un nou record de încasări?

L‑am văzut și pe regele cauzelor snoabe pierdute, Bono de la U2, semnând un editorial în „New York Times“, în care amintește și de problema pirateriei. Și de dimensiunea fișierelor traficate – el spune că dimensiunile mari au salvat pentru moment, cât de cât, filmele și tv‑ul, dar nu va dura mult până vei putea downloada 24 de ore în 12 secunde. Atinge, deci, problema foarte timid! Nu atacă naiv și romantic problema, cum i‑ar sta bine unui star rock, ci se ferește frumușel. Spune doar că urma conținutului poate fi luată – că s‑a demonstrat în China, unde sunt urmăriți disidenții. Am citat exact. Deci, să folosim exemplul Chinei ca să‑i urmărim pe furăcioșii de muzică. E adevărat că artiștii tineri sunt cei care suferă, cei care câștigă foarte puțin și după ce se impun cât de cât. Dar ei nu pot fi salvați persecutând consumatorii tineri aflați de aceeași parte a baricadei, căutători de nou, dar cu prea puține resurse pentru a putea plăti.

Ăsta e viitorul? Probabil vor fi scoase în comerț, în curând, aparate de clonat carduri. Și vor fi pedepsiți doar cei care le vor clona și vor încerca să fure, nu și cei care vor produce aparatele respective. Lumea Internetului și cea tehnică, complementară, au schimbat lumea reală. Iar aceasta din urmă se încăpățânează să funcționeze după vechile legi. Au câștigat unii foarte mult. Cine suferă? Consumatorul de rând, în Vest, disidentul, în Est. Se anunță vremuri nostime.