|
Eu as adauga ca filmul nu se afla doar la o granita ci la mai multe, la un fel de intersectie a granitelor, penduland intre diferite categorii de forte-stimuli ce altereaza umanul, atat interne, autonome, cat si externe, alogene
Cele doua personaje (nu le-as spune, Adam, Eva, ci Barbat, Femeie) absorb si genereaza tot acest paienjenis de manifestari psihotice cu radacini pagane, prinsi in Eden ca intr-o celula atemporala sustinuta de perpetuumul mobile al balansului si opozitiei dintre entitatile sexuale
Pe undeva, din mers, se strecoara ideea cum ca natura - generatoare de viata, zeitate, idol, slavita de preotesele sale, femeile, pare a perpetua demonicul prin insasi capacitatea de a zamisli; binele si raul incapsulate, imposibil de a fi despartite, aduse pe lume intr-un duo, otrava si antidot in aceeasi celula de reproducere
Cutia Pandorei; pantecul Gaiei; pantecul Femeii, alambicul in care se distileaza bunul si raul, catalizator suprem; nasterea ca definitie extrema a alchimiei ~ pornind de la asemenea imagini, se mai domolesc unele valuri ale filmului, dar nu furtuna bineinteles
Edenul cu intregul sau univers, animalele ce apar, vegetatia luxurianta, inselatoare, nu-i decat o proiectie a celei mai magice dintre cele mai magice lanterne: creierul uman, clar disociat in film, avem un creier feminin, vegetal, germinativ si unul masculin, mineral, ligamentos
|