Cinemagia Forum - View Single Post

ilustra.films · 03 Jan 2010, 05:52

Povestea unui scurtmetraj – In cautarea DP-ului
Proiectul Narcotice

Proiect realizat in perioada 20 nov 2006 – 4 iunie 2007.

Au trecut doi ani si jumatate de la proiectia filmului din CityPlex si abia dupa atata timp, am reusit sa privesc filmul cu ochii unui critic ce critica in mod constructiv. In tot acest timp n-am putut sa ma uit nici macar odata la film si sa am puterea sa-l corectez, completez sa-i fac vreo modificare. Singura explicatie ce mi-o pot da pentru o astfel de atitudine fata de film e faptul ca am fost mult prea atasat de proiect. Incapabil sa-i vad vreo latura gresita. Pe de alta parte... nici apararea n-am putut sa i-o iau. Am fost perfect neutru fata de proiect. Ca si cum nu l-as fi facut eu insa fiecare minut din viata mea i l-am dedicat; din momentul in care am decis sa-l filmez pana in momentul in care l-am vazut proiectat pentru prima oara.
Una peste alta, cei aproape 1500 de elevi din liceele bucurestene care au vazut filmul au avut o reactie pozitiva fata de ceea ce se vedea pe ecran. Era faptul ca profesorul de la clasa se afla in apropiere? Era faptul ca stiau ca trebuie sa acorde putin respect unui film antidrog? Era faptul ca eram si eu in sala sau ca erau si membrii echipei acolo? Un lucru e cert: inainte de a intra in proiect, asistasem si eu la fel ca oricare elev de liceu, la o prezentare antidrog Power Point. Cu prezenta profesorului, cu prezenta celor care si-au tocat din timp ca totul sa iasa bine, reactiile elevilor intreceau orice limita de bun simt in anumite cazuri.
Scheletul scenariului ii apartine Aneimaria Bratulescu in proportie de 40%. ( si acum mai am schita

). Atunci era o piesa de teatru. Iar eu am vazut in acea piesa de teatru prima jumatate din filmul pe care o sa-l vedeti. Anamaria era coordonatoare echipei antidrog in liceu. Doi ani s-a ocupat de proiecte si dupa doi ani a dedus ca nu mai functioneaza vechea metoda Power Point. Asa ca a scris sceneta dar a ajuns la concluzia ca tot mai eficienta e o proiectie deci sceneta a ajuns la mine, singurul tip din liceu care se ocupa de film si care avea porecla Sergiu Nicolaescu (e mai renumit decat numele lui Nemescu sau Mungiu ori Radu Jude, nu puteau sa-mi zica decat SN.) Evident ca nu-mi placea dar nu puteam decat sa le arunc un zambet simpatic si sa ma prefac incantat de porecla.
Dar sa revin; am citit sceneta, mi-a placut inceputul, vizualizam cadrele, intuiam continuarea deci, am intrat in echipa antidrog a liceului. Am scris scenariul in vreo 2 luni, am programat repetitii pentru inca aproximativ o luna si undeva pe 20 feb ar fi trebuit sa incepem filmarile. Ar fi trebuit; cu o saptamana inainte de inceperea filmarilor am fost nevoit sa le aman. Bunul meu prieten, Tedy Necula incepea filmarile la proiectul sau Macho Kebab, si-i promisesem cu vreo doua luni in urma ca-l voi ajuta doar ca nu stia atunci cand avea sa filmeze. Asa ca m-am tinut de promisiune iar filmarile pentru proiectul meu le-am reprogramat pentru inceputul lunii martie.
In martie am inceput filmarile. Prima secventa filmata; bancuta de langa liceu. Lucrurile au mers bine in acea zi, neasteptat de bine. Sau poate ca nu. Se pare ca vestile proaste pot sa vina si dupa ce se termina ziua de filmare: a doua zi trebuia sa filmam in curtea liceului, si in masina, in drum spre liceu, Alex (my long time DP) ma instiinteaza ca e o problema cu materialul filmat si anume ca a fost praf pe lentila si ca trebuie refilmat totul. De obicei sunt un tip extrem de calm asa ca reactia mea a fost doar de mirare. Am stat si am analizat. M-am uitat pe camera la materialul filmat si intr-adevar erau doua buline foarte mici pe ecran care pe un cran mai mare s-ar fi vazut...
Am filmat si-n a doua zi iar spre sfarsitul zilei de filmare am luat o decizie cu privire la cele intamplate cu o zi in urma. Eu mai auzisem si alt gen de intamplari ca... aparatul de filmat sa inregistreze cat timp se pregateste cadrul si se fac repetitii iar in momentul in care se dadea motor, DP-ul oprea camera in loc s-o porneasca, microfonul nu era pornit cand se tragea si cu sunet insa nu ma asteptam la Alex. Intro discutie calma, i-am explicat ca nu mai putem continua asa si ca „ramanem prieteni dar trebuie sa-mi gasesc alt DP”. A fost un moment destul de trist... si pentru mine cat si pentru el. Mai colaborasem la cateva proiecte inainte ( Greseli scenariu scris de el, eu regia si Testament - eu scenariul si regia, e pe youtube, si inca vreo doua proiecte care n-au apucat sa vada lumina proiectorului).
Am continuat cu repetitiile din doua in doua zile pentru ca in orice moment puteam gasit un DP iar filmarile puteau reincepe. In acelasi timp, am aplicat si pentru participarea in cadrul festivalului de la Timisoara Studentfest ce avea loc in luna aprilie a aceluiasi an. Nu-mi dadeam sanse.
Zilele au inceput sa curga. Am decis sa mai rarim repetitiile dar am stabilit ca trebuie sa avem odata pe saptamana o sedinta in care eu sa-i tin la curent cu progresele, sa verificam lista de recuzita, cum se imbraca personajele pe zile de filmare etc. Sedintele le tineam inainte in cabinetul de consiliere a dnei prof. Ligia Penciu, profesorul nostru coordonator dar pentru ca dansa pleca pana terminam noi orele, ne intalneam singuri. Ce-i drept, nu prea erau progrese dar sedintele s-au dovedit a fi folositoare chiar si pentru simplul fapt ca ne mai vedeam si schimbam cateo vorba, o gluma ceva, in afara programului scolar.
In lista mea de mess nu mai gaseam demult vreo persoana pe care s-o intreb de vreun DP.
Intr-o zi am fost scos din ore de Doina ( Adina in film) ca sa-mi prezinte un posibil DP. Eram mai mult decat incantat pentru ca mi se confirmase un lucru de care nu mai eram asa sigur; interesul celor din echipa pentru proiect inca era acolo. Tipul, Daniel, nu era din liceu dar asta nu reprezenta o problema, inca.
-Salut (dau mana cu el, se fac prezentarile) uite, am inteles ca ai vrea sa intri in proiect sa filmezi.
-Da...
-Bun ( deja simt cum ma privesc toti) ce stii despre incadraturi? Stii ce-i PP? GP? Care e diferenta intre trav si panoramare?
Cei din jurul meu izbucnesc in ras. El raspunde negativ la toate.
-Pai cam e o problema aici. Ai camera?
-Nu.
Doina imi explica apoi ca el a participat la multe prezentari antidrog si ca a filmat putin p-acolo.
-Ok, pai, eu cam trebuie sa intru la ore. Dar tinem legatura.
Facem schimb de telefoane si eu plec spre clasa.
Ma vad cu el peste vreo doua zile pentru ca intre timp realizasem ca l-am descoperit pe interpretul antagonistului si vroiam sa port o discutie cu el ca sa-mi dau seama exact. Cel care trebuia sa-l joace pe Sasha aproape ca nu venise niciodata la repetitii. Era un moment bun. Dar aflu de la el ca in ziua in care ne-am vazut pentru prima oara vroia sa-mi dea un pumn. Cred si eu, la cum il abordasem. „Scuze dar ma grabeam”. E bine ca nu mi-a dat pumnul si e bine ca m-am vazut cu el pentru ca am aflat multe mai multe lucruri despre el; se ocupa de o trupa hip hop care ar putea sa ne dea cateva melodii pentru coloana sonora, stia mult mai multe despre droguri decat stia toata echipa la un loc si era perfect pentru rolul negativ. Plus ca mai facuse si ceva figuratie.
Aflu apoi ca am fost acceptat sa particip la StudentFest. M-am dus in locul in care am cunoscut foarte multi studenti din unatc.
Cand am ajuns in Bucuresti a trebuit sa ma reconectez la tot. Decid ca e timpul sa caut serios DP.
Iata-ma in UNATC in cautare de DP. Aici incepe greul greului al proiectului. Nu ma mai aflam in liceu unde toti stiau de mine ca fiind SN, unde puteam sa intru in orice clasa vroiam fara sa fiu luat la injuraturi sau etc. Simteam ca ma aflu pe un teren minat pentru care trebuie sa imi adun toata energia pentru a iesi catdecat neprafuit. Aveam un text in cap pe care-l repetam neincetat si mai aveam un lucru; convingerea ca o sa plec cu inca o reusita.
Intru in holul cu ( atunci) cafeneaua. Ma duc pana in capat. Ma intorc in acelasi punct de unde am plecat. Urc scarile la etaj. Cobor scarile. Ajung in fata aceleiasi usi- usa de la cafenea. Intru. Mult fum... fum si studenti la mese. Ma plimb putin p-acolo si apoi realizez ca sunt privit. Daca as intoarce privirea in orice directie l-as descoperi pe cel care ma priveste dar nu fac asta. Imi vine o idee. Ma fac ca stiu pe cineva si ca ma uit dupa acel cineva. Ma uit la ceas. Situatia incepe sa mi se para din ce in ce mai stanjenitoare. Ma mai uit in jur, toti par sa-si vada de treburile lor. Ma uit la ceas si hotarasc sa ma asez la o masa. Deja imi intrasem foarte bine in rol. Eram unul dintre ei acum. Imi desfac ghiozdanul si scot scenariul. Exact, asta ar face un student. Si-ar scoate scenariul si l-ar citi. Ma apuc sa citesc. As vrea sa vina cineva la mine si sa ma intrebe de scenariu. Sa-i ofer informatii si apoi sa-i spun de ce ma aflu aici. Dupa 10 pagini citite realizez ca pierd vremea si inca rau de tot. Ma uit la tinerii din fara mea. Sunt foarte veseli. Se uita la un film. O comedie. Poate e o parodie. Poate se uita la un filmulet pe net... IAR pierd vremea. Oka... ma ridic, ma uit la ceas, imi pun scenariul in ghiozdan, ma uit nervos spre iesire si dau sa plec dar... intr-adevar vad pe cineva. Si-l stiu. Da, stiu pe cineva din unatc. E un tip pe care l-am cunoscut la StudentFest, la Timisoara. Ca sa vezi, chiar ma uitam dupa cineva. Il cheama Stefan si acum are o mana rupta. Hotarasc sa nu-l intreb de mana, sa trec direct la subiect.
-Hei, salut! Ma mai stii?
-Aaa..nu ?!
-Sunt Alex, am fost la Student Fest la Timisoara.
-Aa, da!
-Ce-ai patit la mana?
Imi explica cat de bine stie sa se dea cu rolele, ca stie scheme and all. Apoi ii spun de ce ma aflam in UNATC. Imi spune ca stie pe cineva ( unul din acei studenti din anul 1 care ar fi in stare sa filmeze toate proiectele de anul 1 daca ar putea) Cateva ore mai tarziu ma trezesc ca-l imping pe sina de trav pe acest student care vrea sa filmeze toate proiectele. Prima oara am impins putin cam tare. Nu s-a suparat. A doua oara am simtit si eu ca trebuie sa pornesc incet si apoi sa mentin viteza. M-a felicitat la sfarsit. De la el am primit doar un id de mess. Cand am vorbit pe mess, am primit alte 7 id-uri. N-am avut ce face cu nici unul.
A doua zi dupa ore, iar in unatc. In aceiasi cafenea de data asta, mult mai pustie. E bine ca nu mai e fum. Imi cumpar o placinta. Intra cineva. Isi ia o cafea si se aseaza la o masa din acea inalta. Oka...asta e momentul meu. Imi repet textul de ieri, si ma duc la el. Deja inima vrea sa-mi iasa din piept. Stai acolo!
-Salut. Ma numesc... si...
Ma asculta cu atentie in tot ce spun, imi pune cateva intrebari si apoi imi spune ca filmeaza pentru un proiect anul 3 ( ca sa vezi, chiar e DP)si ca nu poate sa se implice. Si nici nu stie pe nimeni.
Ies pe hol si mananc la geam placinta. Nu am ce sa vad in curtea facultatii decat modul in care e impartita parcarea profesorilor, beton si caini. Nu ma inspira nimic. Nu stiu ce caut eu aici. Asta se intampla cand nu iei decizii bune, cand te lasi influentat de sentimente. Alex nu avea cum sa mai repete greseala. Si tie ti se putea intampla. Daca stau sa ma gandesc mai bine.. oricui i se putea intampla. Sa fii dur nu rezolva nimic. Esti calm dar nu e suficient. Trebuie sa-ti controlezi gandurile si mintea. Sa mergi in directia potrivita cu ele. Sunt deja foarte obosit si placinta asta nu mi-a ajuns nici pe o masea. Nu pot sa ma intorc la Alex, sa ma pun in genunchi si sa-mi cer scuze. Dar asta as merita. Ce urat e afara...
-Salut! ma intrerupe cineva.
Ma uit in directia respectiva, un tip cu putin mai inalt decat mine pe care aflu ca-l cheama Adi, da mana cu mine. Eu sunt deja mult prea agitat si nu mai simt niciun fel de entuziasm ca sa fac fata unei conversatii cu un student unatecist. Ma intorc cu spatele la el, ma uit intr-o directie anume, inchid ochii si simt o umezeala rece pe gene. Ma intorc inapoi spre Adi in timp ce bolborosesc niste scuze, ma intorc iar si imi dau cu mana la ochi.
-Mi-a zis cineva ca esti in cautarea unui DP.
-Aa...da, aaa scuze, da, Alex ma numesc, am spus asta si sunt implicat intr-un proiect...
In timp ce vorbesc incerc sa redau textul exact chiar daca eram aproape fara de energie. M-am balbait dar se pare ca nu l-a deranjat asa mult si ma invita sa stam jos pe scari.
Nu stiu daca a fost devina interventia mea masiva din seara de dinainte de pe messenger sau daca a fost tipul din cafenea. cert e ca spre bucuria mea accepta sa intre in proiect. Nu avea camera dar eram convins ca aveam sa-i gasesc.
This is the begining of a beautifull colaboration.
La sedinta, toti sunt extrem de fericiti si repunem pe picioare programul de repetitii. La cat de fericiti sunt imi dau seama ca nu prea credeau ca o sa gasesc un DP chiar la UNATC.
Insa se intampla un lucru foarte tare, ceea ce nu se intampla cu Alex: ne vedeam din doua in doua zile si discutam pe baza scenariului si a decupajului. Faceam schite si analizam. Desenam plantatia si programam zile de filmare. A fost ca un curs pentru mine. Iti multumesc Adi.
Doar ca n-am reusit sa-i gasesc camera lui Adi. Eram aproape de inceputul lui mai si eu nu aveam decat o secventa filmata. Nimeni nu vroia sa dea camera decat daca venea la filmari si venea la filmari doar daca filma el. Well... am DP dar n-am camera. Frumos.
Intre timp, am cunoscut-o si pe Anca Lapusneanu prin Laura Voicu. Laura vroia sa joace rolul mamei doar ca nu aveam voie sa introduc in proiect persoane din afara liceului, lucru ce s-a intamplat pana la urma inevitabil si care a starnit un mic scandal. As fi avut si scandalul dar sa filmez si cu Laura in rolul mamei. Dar si Andreea s-a descurcat de minune. De scandal am trecut noi. Anca ne-a promis ca ne ofera 100 E pentru proiect, sponsorizare de la ANA. Si s-a tinut de promisiune drept pentru care am trecut-o si pe ea ca producatoare. Tot ea a sunat la ANA si a intrebat daca este vreo posibilitate ca ei sa ne faca rost de camera. Au zis da! Dar ne dau si DP. Asa a intrat in proiect domnul Isopescu.
Adi a acceptat sa colaboreze cu d-ul Isopescu deci... am redeschis caietul de productie si am reumblat la programul de filmare.
Insa, din experientele anterioare, mie nu-mi prea venea a crede ca lucrurile urmau sa ramana asa. Trebuia sa se intample ceva aiurea. De data asta am facut un pas in fata, un pas care sa preintampine inca o amanare a filmarilor care s-ar fi dovedit catastrofala. Imi iau inima in dinti, arunc mandria si ma prezint la Alex cu vreo doua zile inainte de inceperea filmarilor, la ora 1 noapte, in fata blocului. Il vad prin geam cand intra pe holul blocului ma vede si el si nu se fereste sa-si ascunda gandul negru. Asta a fost probabil cel mai greu tasc al meu, sa-l conving pe Alex sa reintre in proiect.
-Nu stiu de ce dar simt ca trebuie sa termin proiectul asta. Poate crezi ca am luat-o razna.
-Pai ai luat-o razna. Vii la ora asta la mine ca sa ce, sa-mi vorbesti despre prostiile tale? Sunt satul de ale mele. Tu crezi ca eu n-am viata mea, n-am timpul meu? Ai comis-o. Sa fii sanatos.
Se pare ca e mai grav decat m-am asteptat.
-Inteleg. Te inteleg perfect si ai mare dreptate. Am fost un nesimtit. Nu trebuia sa ma comport asa cu tine. Dar crede-ma ca in acea zi n-am putut sa ma gandesc decat la particule de praf si ce se mai afla pe lentila. Am dat-o amandoi in bara. Tu stiai foarte bine ca trebuie sa cureti lentila si n-ai facut-o. Eu n-am reactionat cum trebuie.
Si-mi cer scuze si iar discutam si iar imi zice ca are problemele lui si iar ii spun si iar.
Nu mai stiu cum l-am convins dar l-am convins. E o lectie foarte importanta; aveam ce-mi trebuie dar inca era necesar sa asigur ziua de filmare de maine si apoimaine si etc pana la final. Astfel de lucruri se intampla... sper sa nu mai dau peste ele.

Prima zi: 60 de elevi – suporteri pentru meci, o trupa de majorete, un profesor, echipament de filmare. Adi ajunge la filmare. Vede trupele mobilizate si e putin impresionat. Ii explic ce si cum vreau sa filmam. In ziua 1 am filmat dansul majoretelor si meciul. De obtinerea aprobarii pentru cele doua clase si jumate s-a ocupat Anamaria la fel ca si de majorete. Nu simtim cum trece prima jumatate de ora dupa 12 ( ora la care trebuia sa incepem propriuzis sa filmam). Lipseste domnul Isopescu. Continuam cu repetitiile. Trei sferturi de ora. Nimic. Il sun.
-Da, filmare azi? La ce ora? Aa.. Da..da mi-ai zis..imi aduc aminte. Da..hai ca ajung intr-o ora. Hai ca vin acum.
Le explic situatia. Toti inteleg. Inca o ora. Nimic. Incep sa simt putina agitatie in jurul meu.
-Ajung in 15 minute maxim. Sunt in trafic. Dar sunt aproape.
S-au pus sa joace baschet, toti, la gramada. Deja e prea multa agitatie pentru mine. Ies putin afara. Anamaria vine la mine si ma linisteste.
Mai trece o jumatate de ora. Il sun.
-Da, ajung in 10 minute.
Sunt anuntat ca au plecat vreo 8 copii. Nu e nimic, rezolvam.
-Alo da? Cine? Aa..Alex..cu filmarea. Da mai ajung daca ti-am zis ca ajung. Eu sunt om de cuvant da? Cand am zis ca vin... vin.
Mai pleaca vreo 10 copii. Il sun pe Alex. El a servici si ajunge cam intr-o ora.
-Ce facem?
-Repetitii! Ce putem sa facem.
Mai trece o ora. E mai liniste in sala dar nu pentru ca s-au potolit ci pentru ca sunt mult mai putini.
Ajunge Alex. Descarc trepiedul si camera. Le montan in sala de sport. Alegem sa filmam mai intai dansul. Se filmeaza. Primesc un telefon. E d-ul Isopescu. A ajuns. Ma duc sa-l iau. Am trei DP. Ca niciodata. Ma uit la ei cum colaboreaza. E bine.
Restul filmarilor au decurs normal cu exceptia uneia unde a trebuit sa filmez eu cu camera mica. Am folosit 3 tipuri de camera: Sony Digital 8, Sony HVR-HD1000P, si Panasonic de TV.
Decupaj: Adrian Grigorescu (+genericul de inceput si meciul)
Mihai Isopescu (genericul de inceput si meciul)
Alexandru Andries (genericul de inceput, meciul, pe gard langa liceu, in curtea liceului, langa gardul liceului, cand ia Sasha marfa de la dealari, Sasha si Leo parc, Revederea dintre Leo si Adina, Doctorul)
Ismail Jamaludin ( de la intrarea lui Sasha in casa pana la final)
Eu am filmat o singura secventa: cea in care Sasha il aduce pe Leo acasa la el si-l drogheaza.
Spre finalul programului de filmare iar n-am mai avut DP. Filmam la o colega acasa. Am filmat la ea timp de vreo 5 zile. Parintii ei au fost extrem de intelegatori. Alex n-a mai putut sa vina in ultimele 2 zile de filmare din casa deoarece a avut o problema; asa a intrat in proiect Ismail, student la imagine. El nu stia romana si cateodata ma trezeam ca-i vorbesc lui in romana si actorilor le explicam in engleza. Se amuzau extrem de mult pe faza asta. Dar el a putut veni doar in acele doua zile. Mai erau doua secvente de filmat. La una puteam sa renunt. Mai ramanea o secventa importanta. Cea in care fetele il gasesc pe Leo mult prea drogat in parc.
Am cunoscut un baiat care avea o camera buna. Stefan. Am mers sa vedem locul de filmare din parc. Sa-i descriu decupajul si unghiurile de filmare. S-a aratat foarte entuziasmat. Pentru ca eram din ce in ce mai presat de timp ( se incheia anul scolar), chiar daca il vazusem pentru prima oara, l-am intrebat daca stie pe cineva care poate sa ma ajute cu montajul. A zis ca nu stie doar ca el a montat cateva clipuri pe care le-a pus pe ytube si ca ma poate ajuta eventual. Am mai discutat cu el ( n-am vrut sa ma grabesc si sa-l rog pe el sa ma ajute cu montajul. Incepeam sa imi dau seama ca trebuia sa renunt la ambele secvente si ca trebuia sa gasesc o solutie a montaj) si apoi ne-am despartit. In drum spre casa mi-am dat seama ca nu mai sunt in postura privilegiata de a refuza vreo oferta asa ca l-am sunat pe Stefan si i-am spus ca putem incepe montajul in cat mai scurt timp posibil.
Mai aveam doua saptamani pana la sfarsitul anului scolar. Profesorii se purtau foarte intelegator cu mine si le multumesc pe aceasta cale. Chiar si profului de mate care m-a lasat corigent. Prima mea experienta de genul asta. Trebuia sa se intample candva. Nu m-a afectat, eram bucuros ca aveam unde monta si gasisem o solutie cat decat oka pentru a repara lipsa secventei importante de care vorbeam mai sus. ( voce over povestitor)
Montajul l-am terminat in vreo 5 zile. El nu stia Vegas eu nu stiam Pinacle. Am ales sa montam in Vegas pentru ca imi era mie mai usor sa ii explic cum sa repare eventuale probleme. Cinci zile, zi si noapte. N-am trecut pe la scoala, n-am trecut pe-acasa. Trebuia sa terminam repede. Cea mai eficienta si rapida cale ( in acel moment); luam cate-o secventa, in ordinea din scenariu, eliminat dublele nefolositoare, montam secventa apoi treceam la urmatoarea. Dupa ce am terminat toate secventele ne-am uitat la film, am notat greselile si apoi le-am corectat. Am pus melodiile, ne-am mai uitat odata la film, am corectat greselile scapate la prima vizionare si apoi am conceput genericul de inceput si sfarsit. Ii multumesc lui Stefan pentru suportul acordat.
Muzica: Anca Lapusneanu era impresarul trupei The Amsterdams si ne-a putut da o melodie pentru coloana sonora.
Daniel Dicarov ne-a dat si el doua melodii dintre care una compusa special pentru film: Pasari pe Crengi de Rektor Sakd.
Iriam e numele unei trupe pe care vrea un prieten s-o puna pe picioare. El ne-a dat negativul piesei Drama.

Filmul a avut o proiectie in CityPlex , a fost proiectat pentru aproximativ 1500 de copii (reiese din procesele verbale)adica in vreo 5 licee din Bucuresti si a ramas in arhiva liceului „Eugen Lovinescu” ca material didactic.

Vreau sa le multumesc inca odata tuturor celor care au lucrat la proiect cat si celor care ne-au sustinut. Pentru mine a fost o onoare sa lucrez cu o astfel de echipa unita, o echipa profesionista care a stiut sa faca fata oricarei probleme. O echipa dedicata si pasionata. Niste oameni extraordinari. Port cu mine un continuu respect pentru ei, cei care au dat viata proiectului.

Cele patru parti ale filmului.
http://www.youtube.com/watch?v=yrVguFLBPkY
http://www.youtube.com/watch?v=xOGyeAVeVuY
http://www.youtube.com/watch?v=ZpKZC...eature=related
http://www.youtube.com/watch?v=GnvFL...eature=related

Si interviul Making of
http://www.youtube.com/watch?v=nVRdRTuxMqU

03 Jan 2010, 05:52	#1
ilustra.films Veteran Join Date: Jan 2009 Posts: 272	Povestea unui scurtmetraj Povestea unui scurtmetraj – In cautarea DP-ului Proiectul Narcotice Proiect realizat in perioada 20 nov 2006 – 4 iunie 2007. Au trecut doi ani si jumatate de la proiectia filmului din CityPlex si abia dupa atata timp, am reusit sa privesc filmul cu ochii unui critic ce critica in mod constructiv. In tot acest timp n-am putut sa ma uit nici macar odata la film si sa am puterea sa-l corectez, completez sa-i fac vreo modificare. Singura explicatie ce mi-o pot da pentru o astfel de atitudine fata de film e faptul ca am fost mult prea atasat de proiect. Incapabil sa-i vad vreo latura gresita. Pe de alta parte... nici apararea n-am putut sa i-o iau. Am fost perfect neutru fata de proiect. Ca si cum nu l-as fi facut eu insa fiecare minut din viata mea i l-am dedicat; din momentul in care am decis sa-l filmez pana in momentul in care l-am vazut proiectat pentru prima oara. Una peste alta, cei aproape 1500 de elevi din liceele bucurestene care au vazut filmul au avut o reactie pozitiva fata de ceea ce se vedea pe ecran. Era faptul ca profesorul de la clasa se afla in apropiere? Era faptul ca stiau ca trebuie sa acorde putin respect unui film antidrog? Era faptul ca eram si eu in sala sau ca erau si membrii echipei acolo? Un lucru e cert: inainte de a intra in proiect, asistasem si eu la fel ca oricare elev de liceu, la o prezentare antidrog Power Point. Cu prezenta profesorului, cu prezenta celor care si-au tocat din timp ca totul sa iasa bine, reactiile elevilor intreceau orice limita de bun simt in anumite cazuri. Scheletul scenariului ii apartine Aneimaria Bratulescu in proportie de 40%. ( si acum mai am schita ). Atunci era o piesa de teatru. Iar eu am vazut in acea piesa de teatru prima jumatate din filmul pe care o sa-l vedeti. Anamaria era coordonatoare echipei antidrog in liceu. Doi ani s-a ocupat de proiecte si dupa doi ani a dedus ca nu mai functioneaza vechea metoda Power Point. Asa ca a scris sceneta dar a ajuns la concluzia ca tot mai eficienta e o proiectie deci sceneta a ajuns la mine, singurul tip din liceu care se ocupa de film si care avea porecla Sergiu Nicolaescu (e mai renumit decat numele lui Nemescu sau Mungiu ori Radu Jude, nu puteau sa-mi zica decat SN.) Evident ca nu-mi placea dar nu puteam decat sa le arunc un zambet simpatic si sa ma prefac incantat de porecla. Dar sa revin; am citit sceneta, mi-a placut inceputul, vizualizam cadrele, intuiam continuarea deci, am intrat in echipa antidrog a liceului. Am scris scenariul in vreo 2 luni, am programat repetitii pentru inca aproximativ o luna si undeva pe 20 feb ar fi trebuit sa incepem filmarile. Ar fi trebuit; cu o saptamana inainte de inceperea filmarilor am fost nevoit sa le aman. Bunul meu prieten, Tedy Necula incepea filmarile la proiectul sau Macho Kebab, si-i promisesem cu vreo doua luni in urma ca-l voi ajuta doar ca nu stia atunci cand avea sa filmeze. Asa ca m-am tinut de promisiune iar filmarile pentru proiectul meu le-am reprogramat pentru inceputul lunii martie. In martie am inceput filmarile. Prima secventa filmata; bancuta de langa liceu. Lucrurile au mers bine in acea zi, neasteptat de bine. Sau poate ca nu. Se pare ca vestile proaste pot sa vina si dupa ce se termina ziua de filmare: a doua zi trebuia sa filmam in curtea liceului, si in masina, in drum spre liceu, Alex (my long time DP) ma instiinteaza ca e o problema cu materialul filmat si anume ca a fost praf pe lentila si ca trebuie refilmat totul. De obicei sunt un tip extrem de calm asa ca reactia mea a fost doar de mirare. Am stat si am analizat. M-am uitat pe camera la materialul filmat si intr-adevar erau doua buline foarte mici pe ecran care pe un cran mai mare s-ar fi vazut... Am filmat si-n a doua zi iar spre sfarsitul zilei de filmare am luat o decizie cu privire la cele intamplate cu o zi in urma. Eu mai auzisem si alt gen de intamplari ca... aparatul de filmat sa inregistreze cat timp se pregateste cadrul si se fac repetitii iar in momentul in care se dadea motor, DP-ul oprea camera in loc s-o porneasca, microfonul nu era pornit cand se tragea si cu sunet insa nu ma asteptam la Alex. Intro discutie calma, i-am explicat ca nu mai putem continua asa si ca „ramanem prieteni dar trebuie sa-mi gasesc alt DP”. A fost un moment destul de trist... si pentru mine cat si pentru el. Mai colaborasem la cateva proiecte inainte ( Greseli scenariu scris de el, eu regia si Testament - eu scenariul si regia, e pe youtube, si inca vreo doua proiecte care n-au apucat sa vada lumina proiectorului). Am continuat cu repetitiile din doua in doua zile pentru ca in orice moment puteam gasit un DP iar filmarile puteau reincepe. In acelasi timp, am aplicat si pentru participarea in cadrul festivalului de la Timisoara Studentfest ce avea loc in luna aprilie a aceluiasi an. Nu-mi dadeam sanse. Zilele au inceput sa curga. Am decis sa mai rarim repetitiile dar am stabilit ca trebuie sa avem odata pe saptamana o sedinta in care eu sa-i tin la curent cu progresele, sa verificam lista de recuzita, cum se imbraca personajele pe zile de filmare etc. Sedintele le tineam inainte in cabinetul de consiliere a dnei prof. Ligia Penciu, profesorul nostru coordonator dar pentru ca dansa pleca pana terminam noi orele, ne intalneam singuri. Ce-i drept, nu prea erau progrese dar sedintele s-au dovedit a fi folositoare chiar si pentru simplul fapt ca ne mai vedeam si schimbam cateo vorba, o gluma ceva, in afara programului scolar. In lista mea de mess nu mai gaseam demult vreo persoana pe care s-o intreb de vreun DP. Intr-o zi am fost scos din ore de Doina ( Adina in film) ca sa-mi prezinte un posibil DP. Eram mai mult decat incantat pentru ca mi se confirmase un lucru de care nu mai eram asa sigur; interesul celor din echipa pentru proiect inca era acolo. Tipul, Daniel, nu era din liceu dar asta nu reprezenta o problema, inca. -Salut (dau mana cu el, se fac prezentarile) uite, am inteles ca ai vrea sa intri in proiect sa filmezi. -Da... -Bun ( deja simt cum ma privesc toti) ce stii despre incadraturi? Stii ce-i PP? GP? Care e diferenta intre trav si panoramare? Cei din jurul meu izbucnesc in ras. El raspunde negativ la toate. -Pai cam e o problema aici. Ai camera? -Nu. Doina imi explica apoi ca el a participat la multe prezentari antidrog si ca a filmat putin p-acolo. -Ok, pai, eu cam trebuie sa intru la ore. Dar tinem legatura. Facem schimb de telefoane si eu plec spre clasa. Ma vad cu el peste vreo doua zile pentru ca intre timp realizasem ca l-am descoperit pe interpretul antagonistului si vroiam sa port o discutie cu el ca sa-mi dau seama exact. Cel care trebuia sa-l joace pe Sasha aproape ca nu venise niciodata la repetitii. Era un moment bun. Dar aflu de la el ca in ziua in care ne-am vazut pentru prima oara vroia sa-mi dea un pumn. Cred si eu, la cum il abordasem. „Scuze dar ma grabeam”. E bine ca nu mi-a dat pumnul si e bine ca m-am vazut cu el pentru ca am aflat multe mai multe lucruri despre el; se ocupa de o trupa hip hop care ar putea sa ne dea cateva melodii pentru coloana sonora, stia mult mai multe despre droguri decat stia toata echipa la un loc si era perfect pentru rolul negativ. Plus ca mai facuse si ceva figuratie. Aflu apoi ca am fost acceptat sa particip la StudentFest. M-am dus in locul in care am cunoscut foarte multi studenti din unatc. Cand am ajuns in Bucuresti a trebuit sa ma reconectez la tot. Decid ca e timpul sa caut serios DP. Iata-ma in UNATC in cautare de DP. Aici incepe greul greului al proiectului. Nu ma mai aflam in liceu unde toti stiau de mine ca fiind SN, unde puteam sa intru in orice clasa vroiam fara sa fiu luat la injuraturi sau etc. Simteam ca ma aflu pe un teren minat pentru care trebuie sa imi adun toata energia pentru a iesi catdecat neprafuit. Aveam un text in cap pe care-l repetam neincetat si mai aveam un lucru; convingerea ca o sa plec cu inca o reusita. Intru in holul cu ( atunci) cafeneaua. Ma duc pana in capat. Ma intorc in acelasi punct de unde am plecat. Urc scarile la etaj. Cobor scarile. Ajung in fata aceleiasi usi- usa de la cafenea. Intru. Mult fum... fum si studenti la mese. Ma plimb putin p-acolo si apoi realizez ca sunt privit. Daca as intoarce privirea in orice directie l-as descoperi pe cel care ma priveste dar nu fac asta. Imi vine o idee. Ma fac ca stiu pe cineva si ca ma uit dupa acel cineva. Ma uit la ceas. Situatia incepe sa mi se para din ce in ce mai stanjenitoare. Ma mai uit in jur, toti par sa-si vada de treburile lor. Ma uit la ceas si hotarasc sa ma asez la o masa. Deja imi intrasem foarte bine in rol. Eram unul dintre ei acum. Imi desfac ghiozdanul si scot scenariul. Exact, asta ar face un student. Si-ar scoate scenariul si l-ar citi. Ma apuc sa citesc. As vrea sa vina cineva la mine si sa ma intrebe de scenariu. Sa-i ofer informatii si apoi sa-i spun de ce ma aflu aici. Dupa 10 pagini citite realizez ca pierd vremea si inca rau de tot. Ma uit la tinerii din fara mea. Sunt foarte veseli. Se uita la un film. O comedie. Poate e o parodie. Poate se uita la un filmulet pe net... IAR pierd vremea. Oka... ma ridic, ma uit la ceas, imi pun scenariul in ghiozdan, ma uit nervos spre iesire si dau sa plec dar... intr-adevar vad pe cineva. Si-l stiu. Da, stiu pe cineva din unatc. E un tip pe care l-am cunoscut la StudentFest, la Timisoara. Ca sa vezi, chiar ma uitam dupa cineva. Il cheama Stefan si acum are o mana rupta. Hotarasc sa nu-l intreb de mana, sa trec direct la subiect. -Hei, salut! Ma mai stii? -Aaa..nu ?! -Sunt Alex, am fost la Student Fest la Timisoara. -Aa, da! -Ce-ai patit la mana? Imi explica cat de bine stie sa se dea cu rolele, ca stie scheme and all. Apoi ii spun de ce ma aflam in UNATC. Imi spune ca stie pe cineva ( unul din acei studenti din anul 1 care ar fi in stare sa filmeze toate proiectele de anul 1 daca ar putea) Cateva ore mai tarziu ma trezesc ca-l imping pe sina de trav pe acest student care vrea sa filmeze toate proiectele. Prima oara am impins putin cam tare. Nu s-a suparat. A doua oara am simtit si eu ca trebuie sa pornesc incet si apoi sa mentin viteza. M-a felicitat la sfarsit. De la el am primit doar un id de mess. Cand am vorbit pe mess, am primit alte 7 id-uri. N-am avut ce face cu nici unul. A doua zi dupa ore, iar in unatc. In aceiasi cafenea de data asta, mult mai pustie. E bine ca nu mai e fum. Imi cumpar o placinta. Intra cineva. Isi ia o cafea si se aseaza la o masa din acea inalta. Oka...asta e momentul meu. Imi repet textul de ieri, si ma duc la el. Deja inima vrea sa-mi iasa din piept. Stai acolo! -Salut. Ma numesc... si... Ma asculta cu atentie in tot ce spun, imi pune cateva intrebari si apoi imi spune ca filmeaza pentru un proiect anul 3 ( ca sa vezi, chiar e DP)si ca nu poate sa se implice. Si nici nu stie pe nimeni. Ies pe hol si mananc la geam placinta. Nu am ce sa vad in curtea facultatii decat modul in care e impartita parcarea profesorilor, beton si caini. Nu ma inspira nimic. Nu stiu ce caut eu aici. Asta se intampla cand nu iei decizii bune, cand te lasi influentat de sentimente. Alex nu avea cum sa mai repete greseala. Si tie ti se putea intampla. Daca stau sa ma gandesc mai bine.. oricui i se putea intampla. Sa fii dur nu rezolva nimic. Esti calm dar nu e suficient. Trebuie sa-ti controlezi gandurile si mintea. Sa mergi in directia potrivita cu ele. Sunt deja foarte obosit si placinta asta nu mi-a ajuns nici pe o masea. Nu pot sa ma intorc la Alex, sa ma pun in genunchi si sa-mi cer scuze. Dar asta as merita. Ce urat e afara... -Salut! ma intrerupe cineva. Ma uit in directia respectiva, un tip cu putin mai inalt decat mine pe care aflu ca-l cheama Adi, da mana cu mine. Eu sunt deja mult prea agitat si nu mai simt niciun fel de entuziasm ca sa fac fata unei conversatii cu un student unatecist. Ma intorc cu spatele la el, ma uit intr-o directie anume, inchid ochii si simt o umezeala rece pe gene. Ma intorc inapoi spre Adi in timp ce bolborosesc niste scuze, ma intorc iar si imi dau cu mana la ochi. -Mi-a zis cineva ca esti in cautarea unui DP. -Aa...da, aaa scuze, da, Alex ma numesc, am spus asta si sunt implicat intr-un proiect... In timp ce vorbesc incerc sa redau textul exact chiar daca eram aproape fara de energie. M-am balbait dar se pare ca nu l-a deranjat asa mult si ma invita sa stam jos pe scari. Nu stiu daca a fost devina interventia mea masiva din seara de dinainte de pe messenger sau daca a fost tipul din cafenea. cert e ca spre bucuria mea accepta sa intre in proiect. Nu avea camera dar eram convins ca aveam sa-i gasesc. This is the begining of a beautifull colaboration. La sedinta, toti sunt extrem de fericiti si repunem pe picioare programul de repetitii. La cat de fericiti sunt imi dau seama ca nu prea credeau ca o sa gasesc un DP chiar la UNATC. Insa se intampla un lucru foarte tare, ceea ce nu se intampla cu Alex: ne vedeam din doua in doua zile si discutam pe baza scenariului si a decupajului. Faceam schite si analizam. Desenam plantatia si programam zile de filmare. A fost ca un curs pentru mine. Iti multumesc Adi. Doar ca n-am reusit sa-i gasesc camera lui Adi. Eram aproape de inceputul lui mai si eu nu aveam decat o secventa filmata. Nimeni nu vroia sa dea camera decat daca venea la filmari si venea la filmari doar daca filma el. Well... am DP dar n-am camera. Frumos. Intre timp, am cunoscut-o si pe Anca Lapusneanu prin Laura Voicu. Laura vroia sa joace rolul mamei doar ca nu aveam voie sa introduc in proiect persoane din afara liceului, lucru ce s-a intamplat pana la urma inevitabil si care a starnit un mic scandal. As fi avut si scandalul dar sa filmez si cu Laura in rolul mamei. Dar si Andreea s-a descurcat de minune. De scandal am trecut noi. Anca ne-a promis ca ne ofera 100 E pentru proiect, sponsorizare de la ANA. Si s-a tinut de promisiune drept pentru care am trecut-o si pe ea ca producatoare. Tot ea a sunat la ANA si a intrebat daca este vreo posibilitate ca ei sa ne faca rost de camera. Au zis da! Dar ne dau si DP. Asa a intrat in proiect domnul Isopescu. Adi a acceptat sa colaboreze cu d-ul Isopescu deci... am redeschis caietul de productie si am reumblat la programul de filmare. Insa, din experientele anterioare, mie nu-mi prea venea a crede ca lucrurile urmau sa ramana asa. Trebuia sa se intample ceva aiurea. De data asta am facut un pas in fata, un pas care sa preintampine inca o amanare a filmarilor care s-ar fi dovedit catastrofala. Imi iau inima in dinti, arunc mandria si ma prezint la Alex cu vreo doua zile inainte de inceperea filmarilor, la ora 1 noapte, in fata blocului. Il vad prin geam cand intra pe holul blocului ma vede si el si nu se fereste sa-si ascunda gandul negru. Asta a fost probabil cel mai greu tasc al meu, sa-l conving pe Alex sa reintre in proiect. -Nu stiu de ce dar simt ca trebuie sa termin proiectul asta. Poate crezi ca am luat-o razna. -Pai ai luat-o razna. Vii la ora asta la mine ca sa ce, sa-mi vorbesti despre prostiile tale? Sunt satul de ale mele. Tu crezi ca eu n-am viata mea, n-am timpul meu? Ai comis-o. Sa fii sanatos. Se pare ca e mai grav decat m-am asteptat. -Inteleg. Te inteleg perfect si ai mare dreptate. Am fost un nesimtit. Nu trebuia sa ma comport asa cu tine. Dar crede-ma ca in acea zi n-am putut sa ma gandesc decat la particule de praf si ce se mai afla pe lentila. Am dat-o amandoi in bara. Tu stiai foarte bine ca trebuie sa cureti lentila si n-ai facut-o. Eu n-am reactionat cum trebuie. Si-mi cer scuze si iar discutam si iar imi zice ca are problemele lui si iar ii spun si iar. Nu mai stiu cum l-am convins dar l-am convins. E o lectie foarte importanta; aveam ce-mi trebuie dar inca era necesar sa asigur ziua de filmare de maine si apoimaine si etc pana la final. Astfel de lucruri se intampla... sper sa nu mai dau peste ele. Prima zi: 60 de elevi – suporteri pentru meci, o trupa de majorete, un profesor, echipament de filmare. Adi ajunge la filmare. Vede trupele mobilizate si e putin impresionat. Ii explic ce si cum vreau sa filmam. In ziua 1 am filmat dansul majoretelor si meciul. De obtinerea aprobarii pentru cele doua clase si jumate s-a ocupat Anamaria la fel ca si de majorete. Nu simtim cum trece prima jumatate de ora dupa 12 ( ora la care trebuia sa incepem propriuzis sa filmam). Lipseste domnul Isopescu. Continuam cu repetitiile. Trei sferturi de ora. Nimic. Il sun. -Da, filmare azi? La ce ora? Aa.. Da..da mi-ai zis..imi aduc aminte. Da..hai ca ajung intr-o ora. Hai ca vin acum. Le explic situatia. Toti inteleg. Inca o ora. Nimic. Incep sa simt putina agitatie in jurul meu. -Ajung in 15 minute maxim. Sunt in trafic. Dar sunt aproape. S-au pus sa joace baschet, toti, la gramada. Deja e prea multa agitatie pentru mine. Ies putin afara. Anamaria vine la mine si ma linisteste. Mai trece o jumatate de ora. Il sun. -Da, ajung in 10 minute. Sunt anuntat ca au plecat vreo 8 copii. Nu e nimic, rezolvam. -Alo da? Cine? Aa..Alex..cu filmarea. Da mai ajung daca ti-am zis ca ajung. Eu sunt om de cuvant da? Cand am zis ca vin... vin. Mai pleaca vreo 10 copii. Il sun pe Alex. El a servici si ajunge cam intr-o ora. -Ce facem? -Repetitii! Ce putem sa facem. Mai trece o ora. E mai liniste in sala dar nu pentru ca s-au potolit ci pentru ca sunt mult mai putini. Ajunge Alex. Descarc trepiedul si camera. Le montan in sala de sport. Alegem sa filmam mai intai dansul. Se filmeaza. Primesc un telefon. E d-ul Isopescu. A ajuns. Ma duc sa-l iau. Am trei DP. Ca niciodata. Ma uit la ei cum colaboreaza. E bine. Restul filmarilor au decurs normal cu exceptia uneia unde a trebuit sa filmez eu cu camera mica. Am folosit 3 tipuri de camera: Sony Digital 8, Sony HVR-HD1000P, si Panasonic de TV. Decupaj: Adrian Grigorescu (+genericul de inceput si meciul) Mihai Isopescu (genericul de inceput si meciul) Alexandru Andries (genericul de inceput, meciul, pe gard langa liceu, in curtea liceului, langa gardul liceului, cand ia Sasha marfa de la dealari, Sasha si Leo parc, Revederea dintre Leo si Adina, Doctorul) Ismail Jamaludin ( de la intrarea lui Sasha in casa pana la final) Eu am filmat o singura secventa: cea in care Sasha il aduce pe Leo acasa la el si-l drogheaza. Spre finalul programului de filmare iar n-am mai avut DP. Filmam la o colega acasa. Am filmat la ea timp de vreo 5 zile. Parintii ei au fost extrem de intelegatori. Alex n-a mai putut sa vina in ultimele 2 zile de filmare din casa deoarece a avut o problema; asa a intrat in proiect Ismail, student la imagine. El nu stia romana si cateodata ma trezeam ca-i vorbesc lui in romana si actorilor le explicam in engleza. Se amuzau extrem de mult pe faza asta. Dar el a putut veni doar in acele doua zile. Mai erau doua secvente de filmat. La una puteam sa renunt. Mai ramanea o secventa importanta. Cea in care fetele il gasesc pe Leo mult prea drogat in parc. Am cunoscut un baiat care avea o camera buna. Stefan. Am mers sa vedem locul de filmare din parc. Sa-i descriu decupajul si unghiurile de filmare. S-a aratat foarte entuziasmat. Pentru ca eram din ce in ce mai presat de timp ( se incheia anul scolar), chiar daca il vazusem pentru prima oara, l-am intrebat daca stie pe cineva care poate sa ma ajute cu montajul. A zis ca nu stie doar ca el a montat cateva clipuri pe care le-a pus pe ytube si ca ma poate ajuta eventual. Am mai discutat cu el ( n-am vrut sa ma grabesc si sa-l rog pe el sa ma ajute cu montajul. Incepeam sa imi dau seama ca trebuia sa renunt la ambele secvente si ca trebuia sa gasesc o solutie a montaj) si apoi ne-am despartit. In drum spre casa mi-am dat seama ca nu mai sunt in postura privilegiata de a refuza vreo oferta asa ca l-am sunat pe Stefan si i-am spus ca putem incepe montajul in cat mai scurt timp posibil. Mai aveam doua saptamani pana la sfarsitul anului scolar. Profesorii se purtau foarte intelegator cu mine si le multumesc pe aceasta cale. Chiar si profului de mate care m-a lasat corigent. Prima mea experienta de genul asta. Trebuia sa se intample candva. Nu m-a afectat, eram bucuros ca aveam unde monta si gasisem o solutie cat decat oka pentru a repara lipsa secventei importante de care vorbeam mai sus. ( voce over povestitor) Montajul l-am terminat in vreo 5 zile. El nu stia Vegas eu nu stiam Pinacle. Am ales sa montam in Vegas pentru ca imi era mie mai usor sa ii explic cum sa repare eventuale probleme. Cinci zile, zi si noapte. N-am trecut pe la scoala, n-am trecut pe-acasa. Trebuia sa terminam repede. Cea mai eficienta si rapida cale ( in acel moment); luam cate-o secventa, in ordinea din scenariu, eliminat dublele nefolositoare, montam secventa apoi treceam la urmatoarea. Dupa ce am terminat toate secventele ne-am uitat la film, am notat greselile si apoi le-am corectat. Am pus melodiile, ne-am mai uitat odata la film, am corectat greselile scapate la prima vizionare si apoi am conceput genericul de inceput si sfarsit. Ii multumesc lui Stefan pentru suportul acordat. Muzica: Anca Lapusneanu era impresarul trupei The Amsterdams si ne-a putut da o melodie pentru coloana sonora. Daniel Dicarov ne-a dat si el doua melodii dintre care una compusa special pentru film: Pasari pe Crengi de Rektor Sakd. Iriam e numele unei trupe pe care vrea un prieten s-o puna pe picioare. El ne-a dat negativul piesei Drama. Filmul a avut o proiectie in CityPlex , a fost proiectat pentru aproximativ 1500 de copii (reiese din procesele verbale)adica in vreo 5 licee din Bucuresti si a ramas in arhiva liceului „Eugen Lovinescu” ca material didactic. Vreau sa le multumesc inca odata tuturor celor care au lucrat la proiect cat si celor care ne-au sustinut. Pentru mine a fost o onoare sa lucrez cu o astfel de echipa unita, o echipa profesionista care a stiut sa faca fata oricarei probleme. O echipa dedicata si pasionata. Niste oameni extraordinari. Port cu mine un continuu respect pentru ei, cei care au dat viata proiectului. Cele patru parti ale filmului. http://www.youtube.com/watch?v=yrVguFLBPkY http://www.youtube.com/watch?v=xOGyeAVeVuY http://www.youtube.com/watch?v=ZpKZC...eature=related http://www.youtube.com/watch?v=GnvFL...eature=related Si interviul Making of http://www.youtube.com/watch?v=nVRdRTuxMqU Last edited by ilustra.films : 11 Jan 2010 at 23:58.