Traian Băsescu a declarat că potrivit avizului INEC filmul în care se presupune că ar fi lovit un copil este un fals.
Traian Băsescu a dorit să arate că a primit avizul 1181 de la INEC. "Obiectul expertizei a fost următorul : prin adresa din 31.11.2009 s-a solicitatcu privire la o înregistrare de pe un CD întocmirea unui aviz să se stabilească dacă înregistrarea conţiune urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii. CD-ul a reprodus fidel înregistrarea din ziarul Gardianul", a spus Traian Băsescu.
Preşedintele a citit conluziile avizului pe care a promis că le va folosi şi în procesul cu domnul Dinu Patriciu.
"Înregistrarea contestată conţine elemente de editare competerizată în sensul alterării integrităţii, nu este autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice", a spus Băsescu.
"Se pare că unii încearcă să câştige alegerile prin realizarea unor falsuri şi prin minciună. Dincolo de concluziile avizului eu am şi eu cu permisiune advs o concluzie: Să îţi fie ruşine, Dinu Patriciu!". Aceasta a fost concluzia lui Traian Băsescu.
realitatea.ro
P.S. Am auzit ca a fost la OTV copilul in cauza si el a zis ca a fost nesimtit si ca, de fapt, Basescu l-a imbrancit putin - dar el era bucuros ca a atras atentia presedintelui.
__________________
Asteptand Rambo 5 aka Aliens vs Predator vs Rambo
|