io-mi amintesc cum am văzut unul dintre ultimele filme în oraş,
Titanic: sala a fost plină până la refuz, însă nimeni nu îndrăznea să respire măcar, atât era de linişte; mă durea fundul de la scaunul tare, însă nu îndrăzneam să mă mişc, şi să tulbur liniştea.
obieciul ăsta de-a mânca, bea, de-a comenta şi mai ales a-ţi lăsarea mobilului deschis în timpul filmului mi se pare de-a dreptul nesimţire.
