In ultimii ani de viata ai cinematografului din oraselul nostru (inainte de a-si da duhul cu totul - cinematograful, nu oraselul, desi nici el nu mai are multe...) chestia cool era ca aproape de fiecare data cind mergeam la film eram doar vreo 4-5 persoane in sala asa ca nu-mi faceam eu griji in privinta vorbitului...
Tin minte cind am vazut The Shawshank Redemption pentru prima oara, la cinema, eram tot asa vreo 6-7 in toata sala, era un ger crunt, nimeni nu stia nimic despre filmul respectiv si s-a dovedit pina la urma (pentru toti cred, nu doar pentru mine) o experienta de neuitat. Una dintre cele mai placute surprize de care am avut parte in cariera mea de cinefil...
Unde s-au dus vremurile alea...
Nici nu stiti voi astia cu cinematografe in oras ce inseamna sa fii vaduvit de asa ceva. Tare adevarat e - nu pretuiesti cu adevarat un lucru pina nu-l pierzi... Asa ca - suna a popcorn, vorbeste cineva, te retragi in cel mai linistit colt si multumesti cuiva acolo sus ca te mai poti bucura un pic de ARTA (intr-o mai mica sau mai mare doza...).
