L-am vazut si eu aseara, eram foarte curios, dupa ce a tot fost laudat in stinga si dreapta... Si nu am fost dezamagit. Cred ca e unul dintre horror-urile de top ale anului (de fapt, mai mult thriller decit horror) desi de unele banalitati si clisee nu scapam nici aici.
In general nu prea am incredere in filmele horror care au in centru personaje copii - de la The Sixth Sense incoace nu-mi amintesc sa mai fi vazut vreunul care sa fie cit de cit credibil sau scary. Orphan are citeva scene creepy (imi vine aici in minte scena in care Esther isi pindeste de dupa colt "mama" in timp ce aceasta ii cotrobaie prin lucruri, stiind-o inchisa in siguranta in baie). Filmul incepe in forta cu o scena macabra, ce aminteste de Inside, dar, spre deosebire de acesta, dupa prima scena, filmul se cuminteste, tensiunea scade brusc, pentru a se acumula apoi treptat pina spre final - care ar fi putut fi mai tragic... si mai bun (de fapt, multe secvente ar fi putut fi mai bune – spre exemplu scena cu aparatul auditiv al sorei mai mici avea potential de a fi intr-adevar exploatata intr-un mod inteligent, din pacate insa nu a iesit nimic din ea).
Per total insa, in comparatie cu alte filme horror scoase anul asta, Orphan ofera ceva in plus, e mai mult decit o placere vinovata...
|