Hehe, e unul din bancurile mele favorite - îl stiu de când am tradus
"Veriga lipsä" («Le père de nos pères», de Werber). Eu îl zic asa:
Se plimba Dumnezeu prin Grädina Raiului, si sub un pom îl vede pe Adam mestecând un fir de iarbä, cam abätut.
- Da' ce-ai pätit, fiule?
- Nimic, Doamne...
- Ei, haide, nu-mi spune mie... Doar te cunosc... Iti lipseste tie ceva...
- Hmm, nu stiu... Parcä-parcä... Of, nu-mi gäsesc cuvintele...
- Aaaa, gata! Stai cä m-am prins! Tu ai nevoie de-o femeie, mä!
- De-o
ce, Doamne...?
- De-o FEMEIE, täntäläule!
- Ce mai e si aia, Pärinte?
- A, e cel mai nou proiect al meu, tocmai urmeazä sä experimentez primul prototip. E cea mai perfectä fiintä din câte-au existat vreodatä - frumoasä, inteligentä, înteleaptä, iubitoare, devotatä, întelegätoare, generoasä, blândä, harnicä, cinstitä, altruistä...
- Wow...!
Gata, gata, Doamne, o vreau!
Când mi-o aduci?
- Päi, cred cä mâine pe la ora asta o ai. Ia dä tu-ncoace un brat, un picior, un sfert de creier, atriul stâng al inimii, un metru de intestin si trei coaste, si se rezolvä.
- Hmm... Auzi, Pärinte...? Da' dacä ne-ntelegem noi doar la o coastä, ce, n-o sä iasä bine...?
