vă plac sancţiunile?
mie nu.
şi mai cred că oricine are dreptul la o nouă şansă - aşa cum mi s-a acordat şi mie, fapt pentru care am mulţumit de mai multe ori.
scuze pentru intervenţie, ştiu că sunt neavenită.
eu chiar cred că aceluia plecat îi place Cinemagia, că îi este greu să se separe definitiv de ea – şi nu-i asta oare un lucru firesc dacă admitem că aici se află încă o parte însemnată din el, la care nu poate renunţa?
înţeleg că până nu demult era şi el unul dintre cei care se străduiesc să dea ce au mai bun (în mintea şi simţirea lor) pentru ca împreună cu alţii să se bucure că aparţin unui loc special: cuvântului
togetherness nu i-am găsit vreun corespondent pe măsură.
mai cred că de fapt îşi doreşte o cale pentru a putea reveni, numai să audă îndemnul potrivit din partea cuiva. nu orişicine însă, ci un acel cineva care să conteze într-atât încât să poată şi accepta, faţă de sine, că o reîntoarcere nu-i nici înfrângere, nici umilinţă, nici abandon de principii: e pur şi simplu o reîntregire, a lui, dar şi a celor care probabil îl regretă dar nu au curajul s-o spună cu glas tare.
îmi pare (şi poate că iarăşi greşesc) că în ochii unora chestiunea e interpretată în termeni de „loialitate” faţă de un anumit grup, ceea ce n-ar fi tocmai corect: pentru că nimeni nu ar trebui să mizeze a priori pe apartenenţe care se constituie, la urma urmei, prin opţiuni individuale care converg către pluralităţi.
am vizitat şi celălalt loc: arată bine
, e structurat oarecum altfel, ba are şi utilizatori exclusivi.
chiar dacă unii au venit tot de aici, nu văd nicio problemă, în fond nu-i musai să scrie acelaşi lucru în ambele locuri, doar replicile curg în funcţie de postarea şi argumentele celorlalţi. iar dacă ar face-o, ce s-ar întâmpla? nu-s tot vorbele şi gândurile lor? există vreo exclusivitate forumistică? n-am auzit de aşa ceva … dimpotrivă, ideile circulă liber,
nicht wahr? şi-mi fredonez:
Die Gedanken sind frei
iar dacă-i vorba de libertate, alegerea unui loc sau a altuia (a oricât de multe locuri şi-ar dori fiecare, totu-i să şi poată!) trebuie să rămână liberă. n-am acuma atâta energie sau chef sau putinţă să caut de unde îmi vin aceste cuvinte: că
libertatea e o alegere permanentă.
de ce m-am apucat să scriu toate astea? mai întâi fiindcă ştiu cum este să părăseşti un loc la care ţii. dar şi fiindcă zbaterea lui m-a atins … a ajuns până la mine – şi nu-mi este deloc indiferent ceea ce simt.
răsucirea asta.
de aceea, îl rog pe halebard să-mi scuze aroganţa unei anumite replici, pe care de-acum o regret, sincer.
p.s. îl mai rog să-şi depăşească primul imbold, acela de-a mă stropşi (sau înjura): nu pe mine cuvintele alea or să mă apese.
Trust me, I know
p.p.s. oricum, eu plec pentru ceva vreme. regretand,
of course
şi repet: nu mă calific pentru locul
celălalt, deci nu asta-i chestiunea.