|
Am vazut o prima parte din film azi noapte.
Inceputul nu e porno deloc, in schimb ce m-a deranjat profund au fost imaginea, cardele acelea siropoase, cu picurii de apa din dus curgand, cu bocanceii copilului sub patut, cu ninsoarea aceea perfecta.....zici ca erau imagini de pe felicitarile de Craciun sau oricum, fotografii ale fotografilor la moda, insa de o superficialitate si de un cliseism feroce (vezi Henesy sau cum il cheama, Cosmin Gogu sau Bumbutz, cei mai comerciali fotografi ever).
Dar dincolo de aceste vederei de Craciun, compozitia totala, produsul final al incepututlui filmului sunt atat de patrunzatoare, de afective, de dureroase ca mi-a dat fiori pe sira spinarii. Momentul in care copilul este martorul Scenei Primare ( parintii lui in plin act sexual, cf Freud acesta este un moment decisiv in evolutia ulterioara a unui copil), momentul in care, neauzit de parintii lui, se duce la fereastra sa vada ninsoarea (poate prima nnsoare din viata lui?), momentul in care aluneca pe geam si cade.....si cade.....plutind ca un inger, impreuna cu ursuletzul de plus (as, ce kitsch) au fost atat de dramatic realizate momentele astea incat aproape ca ma decisesem sa renuntz sa mai vad filmul. Pur si simplu era prea dureros.
Partea buna/rea e ca imediat dupa aceea, filmul devine altceva. Iese din zona dramatismului fara cuvinte (in prima secventa/capitol nu exista dialog, doar descriere vizuala) si intra, cu totul, in zona terapeutica a depresiei, a doliului, recuperarii. Deocamdata, atat cat am vazut pana acum, a banalitatii.
|