„Amintiri din Epoca de Aur- Tovarasi, frumoasa e viata!”
„Tovarasi, frumoasa e viata!”. Sa consideram acest titlu o forma pe care Cristian Mungiu o alege pentru a creea din start o impresie savoroasa asupra filmului sau, pentru a-l face sa devina ceva comercial, atragator pentru publicul larg, exprimandu-se intr-un mod pitoresc, foarte cunoscut generatiei comuniste? Sau poate ca ar trebui sa consideram acest film o satira adusa atat epocii comuniste cat si naivitatii oamenilor asupra carora apasa in acele vremuri o paranoia colectiva indusa de lacomie, neajunsuri si limitare culturala? Cristian Mungiu afirma in cadru vizionarii de presa din data de 22 septembrie 2009 ca acest film nu vrea a evoca o drama a societatii din acele vremuri ci doar a prezenta mai multe aspecte comico-tragice ale realitatii din aceea perioada. Daca in „432” ideea predominanta era ceea a dezumanizarii influentate de regimul comunist, In „Tovarasi frumoasa e viata!” ideea generala se imbogateste prin tehnica acumularii, o acumulare progresiva ajutata de cele patru „legende” urbane care compun filmul: „” Povestea fotografului oficial”, Legenda activistului in inspectie”, „Legenda militianului lacom” si „Legenda politrucului zelos”. Bineinteles ca „Epoca de Aur” este o denumire ironica si incarcata de reprosuri pentru perioada in care romanii era subjugati si terorizati, insa oficial, nimeni nu vorbea despre acest lucru, caci totul se vroia a fi o prelungita „luna de miere”. Alaturi de cei patru colegi ai sai, Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Razvan Marculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu reuseste sa creeze o structura unitara a filmului, foarte bine inchegata atat la nivel estetic cat si la nivel de originalitate a fiecarei povesti. Filmul nu se vrea a fi o drama majora ci doar o exploatare comica a unei perioade tragice pentru poporul roman. Cele patru legende urbane par a fi subiecte de barfa, subiecte pe care nimeni nu le aborda la vremea respectiva insa acum au diferit niste glume ce vin sa ridice intrebari in constiinta nationala a romanilor. Tipologiile personajelor se muleaza foarte bine pe jocul actorilor, pe gestica si mimica acestora. Subiectele celor patru legende nu par nici macar o secunda a fi trase de par caci lucruri precum : cenzura, cultul personalitatii, paranoia comunista, lacomia si oamenii parveniti si parsivi sunt lucruri reale extrase din atmosfera acelei perioade de regres.
Imaginile din film sunt expresive si au rolul de a metaforiza intr-un mod jucaus si dinamic ideile expuse. Spre exemplu, in prima legenda urbana, cea a „ Activistului in inspectie” imaginea caruselului care se invarte satirizeaza partea politica a acelei perioade. Cei care se dau in carusel sunt persoane importante: de la primarul satului pana la inspector. In momentul in care caruselul porneste, acesta nu se mai opreste , asta insemnand ca oamenii care au fost prinsi in doctrina comunista cu greu mai scapa de ea. Personalitatile prinse in jocul caruselului pot fi asemanate cu niste marionete, caci imaginea este cea a unor papusi legate cu sfoara ce se invart in acelasi sens, fiecare stand cu spatele la celalalt, de aici putand fi dedusa ignoranta lor. Naivitatea acestora este foarte bine marcata prin faptul ca patronul caruselui, entuziasmat fiind de acesta mascarada ce i-a luat ochii a uitat sa mai ramana jos pentru a opri caruselul. Inspectorul a luat-o si el pe fata patronului de carusel si a inceput sa se poarte cu ea ca un adevarat mitocan, aceasta tipologie de a admira intr-un mod lipsit de orice metafora frumusetea si sexualitatea feminina , fiind foarte des intalnita chiar si in zilele noastre. Bineinteles , ca si in cea de-a doua poveste, cea a „ Fotografului oficial” ironia ramane la loc de frunte. Aici intalnim cenzura complet nejustificata din acele vremuri, cultul personalitatii impus in toate institutiile de stat. Insa si aici totul se transforma intr-o gluma , pentru a mai indulci putin amintirile „ de demult”. Brambureala din redactia ziarului se afla intr-o antiteza totala cu starea de siguranta si de control ce trebuia insuflata poporului. „ Mai marii” din redactia acestui ziar, care bineinteles ca era singurul din aceea vreme, se preocupau de „caciula” dictatorului si intr-un final tot din lacomie, ignoranta si necunostiinta de cauza uita de surplusul de „caciula” si lucrurile capata o intorsatura de situatie, intorsatura comica pentru noi si tragica pentru ei in acele vremuri. Starea de tensiune a saracului functionar trecut de 40 de ani, frica lui permanenta dezvaluie o realitate si o stare de panica indusa intregului popor. Urmatoarea legenda, cea a „Politrucului zelos” anticipeaza oarecum legenda urmatoare, si ofera spectatorilor morala cum ca pana la urma nimic nu ramane nepedepsit, astfel sesizandu-se oarecum o mica iesire din starea de „imbecilizare” a populatiei. Ciobanul care refuza sa ii fie adusa educatie de catre un functionar marunt si zelos, care nici macar el nu stia in ce consta educatia, intruchipeaza ideea de libertate. In cele din urma, functionarul este pedepsit, bineinteles, intr-un mod comic pentru a armoniza perfect cu ideea si conceptia regizorala unitara a filmului.
Iar ultima legenda, cea „cu porcul” cum mai este ea numita (aici facandu-se o trecere ilara de la : „ 432-filmul cu avortul” la „filmul cu porcul”), este cea mai savuroasa poveste dintre toate si respecta zicala cum ca : „Finalul incununeaza opera”. Aceasta legenda pune punctul pe „i”. Filmul este acum cu adevarat tragi-comic. Familia care decide sa gazeze porcul in propriul apartament pentru ca vecinii sa nu afle de existenta animalului este o dovada relevanta a faptului ca lipsa de alimente si de libertate ii adusese pe oameni in pragul disperarii, nefiind capabili sa mai gandeasca lucid. Cum sa gazezi un porc in casa, s-ar intreba unii? Nimic mai simplu: dai drumul la argaz, inchizi porcul in bucatarie. Deschizi geamul, aprinzi lumina, parlesti porcul cand deodata te trezesti ca minunatia de porc ti s-a cufundat intr-un fum gros si inecacios si ca pe ici pe colo bucati din ele s-au transformat in sorici alterat. Unde mai pui si faptul ca jumatate din apartament a devenit nelocuibil? Aceasta este ultima legenda, cea cea care completeaza imaginea despre acea perioada „ de aur”. Daca s-a vorbit despre politica, cultura, „porcul” vine si vorbeste despre pitorescul de atunci. Caci numai romanul nostru comunist si foarte bine instruit de Partid ar fi fost capabil sa isi gazeze porcul in casa.
Aceasta este Epoca de Aur, sau mai bine zis , prima parte din ea. Atmosfera generala a filmului este una digerabila cu care multi dintre noi suntem familiarizati, iar cei care nu sunt au un prilej pentru a se amuza copios. Este un film bun, un film mai „altfel” decat celelalte facute despre comunism si cel mai important este un film care are sanse. Nu cauta rezolvari si nu condamna in mod direct nimic din accea perioada. De ce ar face-o? Pentru a starni antipatii in loc de aplauze? Munca celor care au participat la realizarea filmului este de apreciat.Sunt oameni deschisi, care nu se lauda cu ce au facut, si sunt receptivi la critici ce aduc solutii. Filmul, asa cum afirma si Cristian Mungiu este un proiect colectiv, nu este „filmul meu, sau al lui”.
Este un film facut pentru a demonstra ca se poate si totodata pentru a arata ca am inteles din greseli si am devenit constienti de noi si de libertatea pe care fiecare individ ar trebuie sa o aiba pentru a se manifesta in plan artistic si nu numai.
(Fuck, cred ca l-am luat pe Pitbull la lungime)
