[Dragomara]

dar cu ce prilej ai cazut in boscheti?

Cred ca s-a suparat Rasturnica (read: her bycicle) pe ea, n-a mai suportat-o si .... a cedat nervos.

no, o să fiu off-topic, dar oricum am să încerc să povestesc, foarte pe scurt.
unde detest vara pentru că nu pot respira, şi transpir instant, etc. vara asta aproape singurul sport pe care l-am făcut a fost băutul berii, singura care mă răcoreşte, şi mâncatul antidepresivelor clătite. drept urmare cei care mă "iubesc"au început din ce în ce mai des să-mi amintească de corpul pe care-l aveam cândva. nu m-aş fi stresat prea tare dacă încă aş mai fi încăput în haine, şi dacă mai bine de 85% din cunoscuţi nu ar ţine cure de slăbire eficiente. masochiştii naibii!
cum pe mine mai bine mă omori decât să-mi interzici să pap ceva, am decis că acum, unde s-a răcorit evident, să încep o serie de exerciţii intensive care să mă readucă la forma iniţială (vise, taică, vise ). cel mai repede, frumos, şi relativ uşor şi plăcut se slăbeşte urcând şi coborând scările. numai că e nevoie de nişte trepte mai înalte şi mai late, exact ceea ce am eu pe stadionul din cartier. deci m-am apucat de exerciţii, şi de alergat pe station. în ceea ce priveşte exerciţiile, ideea este să măreşti continuu/ constant numărul urcărilor /coborârilor. tristeţea e că trebuie să exersezi zilnic, şi că durează aproape o săptămână până scapi de cea mai teribilă febră musculară, în primele zile abia poţi coborî scările. etc.
cum sâmbătă ratasem ora de sport fiind plecată din oraş, mi-am propus ca duminică seară să exersez un timp mai îndelung, numai că tocmai când să plec a picat mămuca, pe care evident că n-o puteam da afară, drept urmare am ajuns pe stadion după 20. stadionul dispune de o nocturnă anemică care aduce un un pom de Crăciun, unele neoane stingându-se regulat pentru câteva secunde lăsând tribuna în lumina lunii, când astrul e prezent la post. până aici toate bune, poate că nu aş fi făcut un salt mortal dacă aş fi avut o vedere excelentă... da'cum io nu văd nici ziua, darmite noaptea...
no, m-am apucat de treabă. tribuna are 6-7 trepte. exerciţiul constă în urcarea primei trepte de câtre 50-60 de ori începând cu piciorul stâng, coborând tot cu el, şi tot aşa pentru dreptul, după care treci la 2 trepte, dar scazi 10 din numărul de urcări/ coborâri.
ei bine, era deja noapte, iar eu nu trecusem de treapta treia. în afară de un tip care alerga pe pistă, nimeni nu mai era pe stadion. locul unde exersez eu este mai izolat, fiind la un colţ de stadion, intrând uşor în pădurea de salcâmi. deci urcam şi coboram numărând şi încercând să văd unde calc, în timpul ăsta luminile se aprindeau şi se stingeau regulat. la un moment dat piciorul meu stâng tot coboară, eu văd prin lumina slabă cum scările şi copacul uscat (în faţa lor există şi un astfel de obiect de studiu, între o expiraţie şi o inspiraţie de-a mea) ei bine scările şi copacul se îndepărtează încet de mine, eu plutesc plăcut acum având în faţa ochişorilor cerul, sunt din ce în ce mai uimită, nu înţeleg ce se petrece. din reveria asta mă trezeşte o durere cumplită de cap. atinsesem solul, acum puteam simţi sub mine ramurile copăceilor. în afară de cap nu mă durea nimic. după ce-mi revin din stupoare îmi mişc încet corpul, mi-e teamă să nu-mi rupt ceva. mă ustură doar coapsa stângă, cea care a lovit prima pământul. dacă nu ar fi mirosit groaznic a urină şi gunoaie, şi nu m-ar fi zgăriat boscheţii chiar ar fi fost plăcut, aici jos. în perplexitatea mea mă asteptam ca tipul care alerga să mă fi văzut căzând şi să vină să mă caute. dacă afară ar fi fost zi cred că ar fi putut să mă vadă, dar cum nu era... etc.
într-un final m-am ridicat şi m-am chinuit să urc pe tribună. era mai înaltă decât credeam. pantalonii scurţi, tricoul şi părul-mi erau pline de ciulini micuţi. evident că, într-o dispoziţie deloc sportivă, mi-am continuat exerciţiile. când am ajuns acasă şi m-am cercerat îndeaproape am constat că-mi intrase ceva-n coapsa stângă, că sângeram, braţul stâng era şi el plin de zgârieturi. azi am descoperit că mă doare un pic spatele şi că am ceva mărăcini, în curs de infectare, în palma stângă, în rest cred că sunt bine.
azi am fost să fac reconstituirea, am identificat băţul în care m-am "înfipt", era rup de la jumătate, probabil că a fost cam rigid şi s-o fi rupt în timp ce cădeam. senzaţia mea a fost că boscheţii ăia mi-au atenuat cu mult căderea; până să lovesc pământul cu capul am simţit copăceii cum se îndoiau lin sub mine, ca şi cum totul s-ar fi derulat cu încetinitorul. o senzaţie unică.
no, să mai zic că asta nu e prima căzătură (pe spate - la propriu ) de anul ăsta?! şi din păcate iar am supravieţuit! da'io insist, doar-doar o să-l cunosc personal pe Dumnezeu!