[Deleted]

Aflasem că lui Marx îi aparţinea îndemnul: „Să ne despărţim de trecut râzând!”
Iar eu îmi ziceam: nu, nu se poate, cum să o fac câtă vreme există în mine, ca parte din viaţă, şi nu doar în amintire? la fel ca o cangrenă care, şi amputată fiind, nu reuşeşte să discontinue percepţia senzorială. Ba, uite că se poate! îmi tot spun de aseară încoace, uite că am râs fără pic de sarcasm, înverşunare sau frustrare – şi brusc mi-am amintit că râsul era un locus comun al supravieţuirii noastre, după cum genul acesta de folclor, actele de demitizare a lor treceau printre puţinele noastre manifestări în solidar.

Mi-a plăcut demantelarea „benignă” a unui întreg sistem din care Cristian Mungiu a ales aceste câteva întâmplări relevante pentru efectele asupra cercului secundar – acolo, departe de centru şi de sursa motrică a răului... de altfel chiar asta sunt tentată să citesc în scena „caruselului”, că nu mai era altă ieşire, altă evadare decât fie să te azvârli în gol, fie să aştepţi să i se termine motorina.

Îmi place mult şi ideea exorcizării … unde mă duce cu gândul la turma de porci în care şi-au găsit sălaş demonii. De aici până la sacrificiul porcului prin gazare nu mai rămâne decât un pas (las’ că între timp ne-am procopsit şi cu o „asomare”). Nu ştiu cât de forţată vi s-ar părea o asemenea lectură, în registru comic, dar „explozia” din acel spaţiu complet etanşeizat anticipează, metaforic, ceea ce avea să se petreacă într-un alt sfârşit de decembrie. Morala: deşi porcul a crăpat, pereţii-structuri (şi actorii) au scăpat, fără prea multe stricăciuni. S-a văzut că au mai avut şi ce recupera!