Cinemagia Forum - View Single Post

Deleted · 17 Sep 2009, 17:53

Nu cutez să flecăresc despre muzică, ştiu doar că este altceva. Adevăr pe care nu-l pot mărturisi decât printr-o întâmplare mică, banală, de atunci. Când în loc de net, CD-uri, youtube sau atâtea altele la care acum avem acces nelimitat, exista Iosif Sava. Duminica după-amiaza, ne dăruia uneori momente speciale, cum a fost filmul despre Arthur Rubinstein (împlinise oare 90 de ani?) şi interviul în care vorbea despre libertate. Şi prin muzică, fireşte. Apoi a cântat Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră, Imperialul.

După numai câteva zile, auzeam pe altcineva vorbind despre libertate, numai că în celălalt sens. Într-o şedinţă ad-hoc, la „locul de muncă”, ni se citea un decret de limitare a consumului de energie, fixaseră sub 50 de kwh/lună. Nu mi-era clar ce se petrece dacă ajungeai să depăşeşti cota, cel puţin eu nu pricepeam deloc dacă or să-ţi taie de tot lumina, dacă urmează să plăteşti penalizări sau ce anume or să-ţi facă, oricum, epoca însăşi era guvernată de „raţiune” şi de raţionalizare, pentru cine mai ţine minte! Când scrii despre aşa ceva, ai un moment în care te întrebi dacă e real, dacă ţi s-a întâmplat ţie ori dacă nu cumva ai preluat o secvenţă dintr-un film sau lectură... dar nu, e chiar viaţa ta, deşi o poţi confunda cu ficţiunea. Faptul că nu am uitat o asemenea întâmplare nu se datorează episodului în sine, căci au fost atâtea, un întreg serial de absurdităţi monstruoase, la care cei mai mulţi asistam tropotind mărunt, „aşezaţi la locurile noastre”, dar chicotind pe şest, că asta încă tolerau - câtă vreme nu făceai gălăgie în sală. Fiindcă atunci recurgeau la evacuarea forţată. Cum au făcut cu tata.

În acea dimineaţă de iarnă, ascultam cu toţii litania (pentru cine ar avea curiozitatea să verifice, era Decretul nr. 27 din 6 februarie 1987 privind unele măsuri pentru raţionalizarea consumului de gaze naturale şi energie electrică, iar în preambul ne avertiza: "Economisirea la maximum a gazelor naturale şi energiei electrice constituie o cerinţă prioritară, o îndatorire patriotică a fiecărui om al muncii, a fiecărui cetăţean. Pentru desfăşurarea normală a activităţii economico-sociale este necesară adoptarea unor măsuri ferme care să asigure un regim sever de economisire a energiei electrice şi a combustibililor... eliminarea oricăror forme de risipă, aplicarea cu fermitate a celor mai severe sancţiuni împotriva tuturor celor care depăşesc consumurile normate…"). Amuţiţi, fiecare făcându-şi probabil socoteala cât consumă şi ce mai taie. Eu nu ştiam unde să mă încadrez, mereu aveam problema că legea nu ne voia decât om şi cameră, sau cameră şi om, tot aia. Iar frigul care începea să se lase în casă de cu toamna atingea, în iarnă, dimensiuni apocaliptice, îţi paraliza tot, voinţă, creier, viaţă, dârdâiala aia nesfârşită te golea, pur şi simplu, te prefăcea într-o momâie vânătă care adăsta până la sosirea primăverii, amorţită-n hibernare. Eu îi ziceam semi-viaţă. Deci, acum urma să ne pedepsească şi dacă tânjeam la temperatura viului ...

În dimineaţa aceea geroasă, printre lătrăturile sacadate care ne vesteau pogorârea marelui frig, de dincolo, din cealaltă încăpere, din difuzor se strecurau câteva acorduri din Imperial. Ca să le prind, a trebuit să închid de tot auzul înspre afară. Dar aşa se face că atunci muzicii i-am spus, simplu, viaţă.

17 Sep 2009, 17:53	#148
Deleted Guru Join Date: Sep 2009 Posts: 325	despre muzică Nu cutez să flecăresc despre muzică, ştiu doar că este altceva. Adevăr pe care nu-l pot mărturisi decât printr-o întâmplare mică, banală, de atunci. Când în loc de net, CD-uri, youtube sau atâtea altele la care acum avem acces nelimitat, exista Iosif Sava. Duminica după-amiaza, ne dăruia uneori momente speciale, cum a fost filmul despre Arthur Rubinstein (împlinise oare 90 de ani?) şi interviul în care vorbea despre libertate. Şi prin muzică, fireşte. Apoi a cântat Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră, Imperialul. După numai câteva zile, auzeam pe altcineva vorbind despre libertate, numai că în celălalt sens. Într-o şedinţă ad-hoc, la „locul de muncă”, ni se citea un decret de limitare a consumului de energie, fixaseră sub 50 de kwh/lună. Nu mi-era clar ce se petrece dacă ajungeai să depăşeşti cota, cel puţin eu nu pricepeam deloc dacă or să-ţi taie de tot lumina, dacă urmează să plăteşti penalizări sau ce anume or să-ţi facă, oricum, epoca însăşi era guvernată de „raţiune” şi de raţionalizare, pentru cine mai ţine minte! Când scrii despre aşa ceva, ai un moment în care te întrebi dacă e real, dacă ţi s-a întâmplat ţie ori dacă nu cumva ai preluat o secvenţă dintr-un film sau lectură... dar nu, e chiar viaţa ta, deşi o poţi confunda cu ficţiunea. Faptul că nu am uitat o asemenea întâmplare nu se datorează episodului în sine, căci au fost atâtea, un întreg serial de absurdităţi monstruoase, la care cei mai mulţi asistam tropotind mărunt, „aşezaţi la locurile noastre”, dar chicotind pe şest, că asta încă tolerau - câtă vreme nu făceai gălăgie în sală. Fiindcă atunci recurgeau la evacuarea forţată. Cum au făcut cu tata. În acea dimineaţă de iarnă, ascultam cu toţii litania (pentru cine ar avea curiozitatea să verifice, era Decretul nr. 27 din 6 februarie 1987 privind unele măsuri pentru raţionalizarea consumului de gaze naturale şi energie electrică, iar în preambul ne avertiza: "Economisirea la maximum a gazelor naturale şi energiei electrice constituie o cerinţă prioritară, o îndatorire patriotică a fiecărui om al muncii, a fiecărui cetăţean. Pentru desfăşurarea normală a activităţii economico-sociale este necesară adoptarea unor măsuri ferme care să asigure un regim sever de economisire a energiei electrice şi a combustibililor... eliminarea oricăror forme de risipă, aplicarea cu fermitate a celor mai severe sancţiuni împotriva tuturor celor care depăşesc consumurile normate…"). Amuţiţi, fiecare făcându-şi probabil socoteala cât consumă şi ce mai taie. Eu nu ştiam unde să mă încadrez, mereu aveam problema că legea nu ne voia decât om şi cameră, sau cameră şi om, tot aia. Iar frigul care începea să se lase în casă de cu toamna atingea, în iarnă, dimensiuni apocaliptice, îţi paraliza tot, voinţă, creier, viaţă, dârdâiala aia nesfârşită te golea, pur şi simplu, te prefăcea într-o momâie vânătă care adăsta până la sosirea primăverii, amorţită-n hibernare. Eu îi ziceam semi-viaţă. Deci, acum urma să ne pedepsească şi dacă tânjeam la temperatura viului ... În dimineaţa aceea geroasă, printre lătrăturile sacadate care ne vesteau pogorârea marelui frig, de dincolo, din cealaltă încăpere, din difuzor se strecurau câteva acorduri din Imperial. Ca să le prind, a trebuit să închid de tot auzul înspre afară. Dar aşa se face că atunci muzicii i-am spus, simplu, viaţă.