editie surprinzator de buna anul acesta la Venetia, pana acum numai filme care mi-au placut
vedeta de azi este Bad Lietenant, de Herzog şi cu Nicolas Cage, categoric cel mai bine primit film de pana acum (urale, aplauze prelungite, chestii de-astea). Foarte amuzant, dur, surprinzator, filmul (care preia doar contextul din originalul din 92) sta pe umerii lui Cage si-ai personajului sau, raul locotenent din titlu, dependent de analgezice, droguri, sex si mare amator de mişmaşuri de partea rea a legii. Ceea ce parea un subiect clasic de film politist (cazul asasinarii unei intregi familii de imigranti) e aruncat in aer de surprizele puse la cale de Herzog si de stilul total neortodox al locotenentului.
Foarte bun si The Road, cu un Viggo Mortensen absolut extraordinar (sanse mari la coppa volpi). Din nefericire filmul e atat de bleak si dezolant, incat ma indoiesc ca va mai ajunge in Romania, desi acum apare in programarile cinematografelor cu premiera pusa candva in noiembrie. Decor post-apocaliptic cenuşiu, doar două personaje plus apariţii meteorice (şi foarte bune ale unor Charlize Theron, Robert Duvall, Guy Pierce), relaţie tată-fiu într-o lume atât de crudă încît sinuciderea cu cele două gloanţe rămase este o solutie a problemelor incontinuu avută în vedere de cei doi, canibalism şi tensiune mocnita, ce mai, The Road nu-i pentru inimile sensibile. Pentru cei care au citit cartea lui Cormac McCarthy, e bine de stiut ca filmul este aproape la fel de eficient, emotionant si ambiguu-optimist ca si sursa literara.
Prince of Tears, de Yunfan. Anii '50, Taiwan. Un general fuge din calea comuniştilor veniţi la putere în China şi instalează legea marţială. cu un stil care mi-a amintit de In the mood for love, yunfan spune povestea (adevarata) a unei familii distruse de vanatoarea de comunisti a generalului x, care a executat in cativa ani peste 1000 de persoane acuzate de spionaj pentru inamic. Imagine superba, interpretari bune, muzica excelent aleasa, subtilitati si ambiguitati asiatice, secrete ascunse si intr-un tarziu dezvaluite intr-un film cu o jumatate de ora mai lung decat ar trebui si un ritm cam lent pentru ora tarzie...
Life during wartime. Excelenta, hiper-amuzanta si in acelasi timp demoralizanta satira a lui Todd Solondz la adresa familiei americane, condimentata cu pedofilie, minciuna, sarcasme, pumnale amabile infipte in spate si asa mai departe. Incercarile de izbavire pline de un patos hiper comic ale familiei se lovesc de situatii total sărite de pe fix (un titlu din aceeaşi familie ar fi me and you and everyone we know), solondz lasandu-se cu greu convins sa-si ierte personajele in acest film foarte independent si foarte vorbit.