[Dragomara]

Aşa cum spuneam, filmul are meritul de a aborda în cheie tongue-in-cheek gravitatea unei teme iniţial serioase, demonetizate prin abuz până la ieftinirea totală. Din păcate, povestea şi concepţia de ansamblu ratează la un nivel fundamental, cu o grosolănie de neiertat. O regulă elementară a cinematografului spune: "O dată ce i-ai promis spectatorului un lucru, dă-i-l - dar nu aşa cum se aşteaptă!" Or, "Inglorious Basterds" ne promite, din start (şi din publicitate) o poveste despre nişte evrei americani fanatici, porniţi pe căsăpit nazişti (cam după tipicul cărţii de non-ficţiune romanţată "Eleven Bullets for Mohammed", de Harry Arvay, despre asasinii Mossad care au răzbunat moartea atleţilor israelieni de la München, din 1972). Şi când colo, premisa respectivă e enunţată, explicitată o dată... şi lăsată de izbelişte! Toată povestea urmăreşte un cu totul alt tip de plot, propriu misiunilor de atentat politic - uciderea liderilor nazişti în sala de cinema din Paris (o năstruşnicie cuceritoare prin excentricitatea ei, dar... dintr-un alt film, nu din cel care începuse - sau, poate, începutul a fost din alt film; fapt e că Tarantino pleacă la drum cu pere, şi pe urmă ne vinde castraveţi).

ba bine că nu! la începutul filmului Colonelul Landa îi spune "la revedere" Shosannei până la următoarea întâlnire. cum el e un vânător de evrei, e absolut logic să o caute, şi cum "bastarzii fără glorie" erau vânători de nazişti e de la sine înţeles că-l vor hăitui pe colonel, urmând ca toţi să se întâlnescă într-un final. partea cu cinematograful şi complotul împotriva fuhrer-ului este cea care mi-a plăcut cel mai mult din întreg scenariul.