[illotempore2002]

Pai sa incep de la atmosfera de roman care se pastreaza totusi in film. Poate ca dintr-un anumit punct de vedere este ceva rau, pt ca filmul nu reuseste sa devina 100% film in anumite momente, de exemplu cand are loc discutia despre Regele Oedipus. Tomas face o frumoasa paralela intre acest rege faimos si un alt "rege" faimos, al terorii si al crimei, Stalin. Spune ca desi ambii au savarsit crime atroce, primul, Oedipus, chiar daca a facut-o in necunostinta de cauza, s-a invinovatit pana la autoflagelare, scotandu-si ochii si fugind in pustietate. In vreme ce sustinatorii lui Stalin s-au eschivat recunoascandu-si crimele insa cu circumstanta atenuanta a faptului ca nu stiau ce se intampla cu adevarat. Insa au continuat sa ramana acolo, pe pozitii, avand aceasta explicatie. Ei, discutia e interesanta, dar in film apare usor prea literara. Poti citi lucrurile astea intr-un eseu fara sa ai o problema, dar cum joci asta astfel incat sa fie entertaining?

Mai e un astfel de moment, cand Sabina si Tomas, cei doi amanti, poarta o discutie erotico-filosofala pe seama iubirii pt femeie, total artificiala si de asemenea, pretabila la un eseu.

Vad ca am inceput cu partile rele ale filmului desi e un film pe care il ador.

Insa adoratia mea vine dinspre personajul central masculin, Tomas, care e de o frumusete dureroasa, si cand zic dureroasa ma refer la faptul ca viata e un chin cu un astfel de tipar uman si totusi ramane extrem de fascinant. Si titlul filmului la el se refera si combinatia aproape oximoronica (insuportabila usuratate) spune suficiente.....