@illotempore2002
Daca te plictisesc filmele lui Rohmer, ma gindesc, ma tem de fapt, ca poate te vor plictisi si comentariile despre ele
E cam dificil, dar am sa-ncerc sa-ti arat putin cum vad eu lucrurile, ...
OK. Poate "Conte d'hiver" nu are unul din cele mai interesante plot-uri... Dar Rohmer nu place la toata lumea, stii... Unii spun ca filmele lui sint prea lente - dar eu le-as numi mai degraba ... cool-minded. Te invita la calm, stii..., un calm care vine,... naiba stie, parca din afara timpului, ca si cum cineastul ar veni cu niste idei invechite, si nu stie ce se petrece aici si acum, in ziua de azi. Dar asta doar aparent! Eu ma-ntreb daca nu cumva asta reprezinta de fapt normalitatea si, dedesubtul aparentelor cotidene, sub stresul si agitatia in care traim, Rohmer asta ne transmite mesaje adinci, universal valabile, simboluri vechi, dar adaptate la lumea de azi. Dupa o zi traita in viteza, vin si ma uit la un film cu Rohmer si incep sa reflectez, sa interpretez altfel unele situatii pe linga care-am trecut si nu le-am acordat suficienta atentie, ma-ntelegi? Ca-n secventele acelea din Matrix cind timpul se scurge cu incetinitorul. De fapt asta ar trebui sa fie valabil pt. orice film, dar aici mi se pare mai clar exprimat. Sau e o chestie de gust, nu stiu
Mie-mi plac si dialogurile lui, recunosc, dialoguri care-s cam livresti pe alocuri. OK, so what? Desi personajele lui, dac-ai observat, converseaza indelung, si nu doar filosofie, ci si ... despre relatii (mie mi se par ... hei, foaaaarte interesante!) si destule alte chestii pragmatice (despre servici, sau concedii de exemplu). Se vorbeste mult si dialogul e la fel de important ca elementele vizuale, evitand voice over-ul si off screen-ul si asta face totusi filmul mai accesibil. Dar daca-ti pui creierul pe off, cum te invita filmele americane, asteptand sa primesti totul de-a gata, simti ca ti-a scapat ceva. Un exemplu clar e-n "Ma nuit chez Maud", cind, la final, daca n-ai fost atent(a), iti vine sa-ntrebi: "What? Stai putin, de unde?... Cum de stia..."
In fine. Si nici teatral nu mi se pare. Apoi imi place de exemplu ca actiunea filmelor lui se intampla in cotidian. Si exista destule scene filmate-n exterior: strazile din Paris (L'amour l'apres midi, La femme de l'aviateur) sau din micile orasele (Ma nuit..., Le beau marriage), chiar de la tara (Conte d'automne) sau de la mare (Pauline a la plage, Le rayon verte, Conte de printemps). Nu-s doar simple decoruri. Iar personajele se misca mult, nu-s deloc statice, se plimba, calatoresc, din cadru se aude zgomotul strazii, traficul, marea...
In fine, si mai sint multe altele, da' ma opresc aici, cred c-am aberat destul