|
Deci da, e vorba de un prof de muzica clasica, in vacanta la Venezia, cazat la luxosul Lido si care se indragosteste de puberul Tadzio, cu o frumusete de androgin, o Ioana D'arc mai pletoasa si mai satena.
Din fastul initial al orasului, al hotelului Lido plin de familii nobile, al petrecerilor in aer liber, al cinelor extravagante, al mondenitatii vietii de vacanta, incepe sa dispara, rand pe rand, fie aglomerarea de pe plaja, musafirii hotelului, muzica vesela. Peretii devin parca mai scorojiti, piatetele veneziene mai murdare, un fum cenusiu se inalta din loc in loc, gramajoare de mizerii, resuri, cadavre arse....Holera schimba tot peisajul, in vreme ce proful de muzica, murind putin cate putin, traieste poate prima si cu siguranta ultima sa iubire. Cu cat traieste mai putin, cu atat iubeste mai mult.
Secventa finala cand muzicianul, intins pe un sezlong pe plaja, iubindu-l din priviri pe Tadzio, incepe sa se "topeasca", vopseaua din par curgandu-i siroare pe fata, neagra, morbida, cu buzele totusi rujate in rosu aprins, are aerul unei scene de teatru, prin dramatismul exagerat, potentat si de muzica sfasietoare a lui Mahler, Moussorgsky etc.
bonusul meu: urmaririle obsesive ale lui Tadzio, de catre prof, pe stradutele ci gangurile veneziene, cu consimtzamantul tanarului, care din cand in cand, stiind ca patimasul e pe urmele lui, ii intoarce cate o privire seducatoare, clipind din genele splendide, ca o silfida (de altfel, Tadzio arata ca o silfida). Foarte incarcatae de erotism aceste secvente.
|