|
Articolul e bun, original gândit si interesant exprimat. Are niste limite clare, dar care nu pot fi condamnate, întrucât nu-si arogä nicäieri un statut superior celui real.
Personal, mi-e greu sä-l înscriu într-un anume gen - dar nici nu cred cä e nevoie. Evident, nu e o analizä propriu-zisä a filmului, si probabil cä nici nu-si propune. Totusi, e mai mult decât o simplä cronicä seacä, de cotidian sau magazin. Cred cä cel mai adecvat l-am putea numi, cu larghete, "comentariu personal". Autoarea a simtit nevoia sä comenteze filmul nu conform standardelor, ci într-un stil propriu. Ca atare, nimeni n-o poate acuza cä nu si-a sistematizat ortodox demersul, cä n-a vizitat toate compartimentele, si cä n-a enuntat clar oarece concluzii.
Cel mai mult mi-au pläcut artificiul cu povestitul la persoana I, si jongleria cu "domnul Andrei Gorzo a spus despre noi..."
Principalul lucru pe care i-l reprosez e cä, optând pentru formula de "povestit al filmului cu comentarii", s-a axat prea mult pe partea narativä - ceea ce chiar nu se face (cum s-a si spus mai sus, pe bunä dreptate în fond, dar într-un context räuvoitor si veninos). Ar fi fost potrivit un alt echilibru între relatarea faptelor si insertiile de fond, mult deplasat în favoarea acestora din urmä.
In ultimä instantä, textul e mai mult literar-eseistic decât analitic. Illo, îti recomand o perioadä de analize "ca la carte" - oricum e absolut necesarä, si te vor ajuta ca, peste ani, sä stäpânesti mult mai bine artificiile creatoare (ceea ce, desigur, nu-i va descuraja pe cârcotitorii de meserie - îi va face doar si mai ridicoli).
|