[corinka]

Sedea aici, in camera comoda si trista, ca o marioneta stapanita de forte uriase si inspaimantatoare, care nu tineau seama de familie, clasa sau crez, caci se desfasurau mecanic, spre teluri de nepatruns. Aceasta fu ceea ce il izbi pe tanarul [...], care privea totul cu obiectivitate.
Sarman, batran tata! Iata sfarsitul, iata pentru ce a trait el cu atata mareata cumpatare! Pentru ca acum sa fie singur, din zi in zi mai batran, tanjind dupa un suflet de om cu care sa poata sta de vorba!

Am scos un substantiv propriu, altfel era prea simplu.

Nimeni nimic?