Moment de mare emotie si bucurie pentru mine, pe care am dorit sa vi-l impartasesc si voua.
De luni, 8 iunie, au inceput filmarile la un nou lung metraj produs de catre MediaPro Pictures. Sunt co-scenarist al acestui film, alaturi de Bogdan Mirica. Dealtfel, cativa dintre cei aflati pe acest forum vor recunoaste, din sinopsisul peliculei, "amprenta" mea.
Filmul surprinde povestea lui Horaţiu, un puşti de 8 ani care încă mai crede în Moş Crăciun şi care primeşte, drept cadou de sărbători, o zi la mall. Ceea ce ar fi trebuit să fie o zi normală de Crăciun se transformă, însă, într-o veritabilă aventură, în momentul în care copilul se pierde de mama sa. El îl întâlneşte pe Ion, un pungaş deghizat în Moş Crăciun, aflat în mijlocul unei operaţiuni cât se poate de ilegale.
Pentru cei doi protagonişti, regizorul Jesus del Cerro (care a mai lucrat la Cu un pas înainte, Contra timp 1 şi Contra timp 2) a optat pentru Ştefan Bănică, în rolul lui Ion/Moş Crăciun, şi Bogdan Iancu, un băiat care astfel, la vârsta personajului său, îşi va face debutul în filmul produs de către Alma Sârbu.
Din distribuţie mai fac parte Valentin Teodosiu, în rolul hoţului Vandame, Adriana Titieni, care o interpretează pe soţia lui Ion, Alex Mărgineanu şi Ion Sapdaru, în rolul unor mecanici auto.
Filmarile vor dura o luna si au loc in Băneasa Shopping City, spaţiu în care se va desfăşura cea mai mare parte din acţiunea filmului. Tocmai din acest motiv, complexul comercial a fost împodobit ca de Crăciun.
„Ho Ho Ho” va fi lansat în cinematografele bucureştene pe 27 noiembrie, urmând ca de Crăciun să fie difuzat pe Pro TV.