[Pitbull]

Este unul dintre cele mai fascinante aspecte ale relatiei dintre realitate si iluzie: acest uluitor sistem al gimnasticii de înviorare intelectualä menite sä conteste evidenta - ceva la modul: "Te väd cu ochii mei, deci nu existi!" Unui observator neavenit, ele i-ar putea pärea nätângi, arogante, ignorante, suficiente - amarnicä amägire! Rolul lor este extrem de important - au menirea de a fortifica instanta credintei; numai cine a investit ani, gândire, energie, sentimente, convingeri, în aceste exercitii de futilitate, poate atinge, ulterior, dimensiunea de fond a credintei (în opozitie cu cea simplistä, popularä, dogmaticä). Ca în cunoscuta butadä: "Numai cine a trecut prin paradisul viciilor poate intra în infernul virtutii!" - aici, cu o posibilä parafrazare: "Numai cine si-a manifestat complet propria neghiobie îsi poate descoperi adevärata inteligentä."
Cu cât e mai generoasä risipa de cuvinte, cu atât se relevä mai nemilos vidul de idei - tin minte clar perioada când am parcurs aceeasi experientä: era prin 1968-73... (Desigur, eu am avut un avantaj: eram pionier, mä spälau pe creier comunistii - deci mi-a fost mai usor sä fac tranzitia; pentru cine-si samponeazä singur neuronii, desprinderea e mai dificilä, si nicidecum garantatä). Si, cum orice vid se cere a fi umplut, de obicei în situatia asta cea care si-l revendicä e credinta - curatä, seninä, adeväratä, färä jonglerii ideatice si echilibristici semantice. (Nu pentru toti acrobatii, desigur - cäci scris este: "Toti se POT mântui, dar nu toti se VOR mântui.")

O observatie punctualä:

Drago, eliminä din joc fraza asta (sau mäcar reformuleaz-o, logic):
"Oamenii au avut principii morale şi înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu"
E invers: cunoasterea lui Dumnezeu a fost primordialä; i-a succedat pierderea Lui. Prin urmare, "înainte de a-L cunoaste pe Dumnezeu" e un nonsens. Incearcä asa:
"Oamenii pot păstra principii morale şi după ce uită că L-au cunoscut pe Dumnezeu".