Guru
Join Date: Apr 2007
Posts: 559
|
CNC a anulat sesiunea de vară a concursului de finanţări pentru proiecte cinematografice
Sesiunea de vară a concursului de finanţări pentru proiecte cinematografice, organizată de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), nu va mai avea loc, iar reprezentanţii CNC au declarat, pentru NewsIn, că aşteaptă propuneri de îmbunătăţire a regulamentului.
"Avem stabilit un calendar de consultare a celor peste 10 asociaţii şi organizaţii ale cineaştilor din România, discuţii în urma cărora vom realiza un nou regulament. Din păcate, a trebuit să anulăm această sesiune, ca urmare a reclamaţiilor referitoare la regulamentele CNC, iniţiate de domnii Cristian Mungiu şi Tudor Giurgiu, care au reuşit să câştige premii şi datorită finanţărilor primite de la CNC. Sperăm ca în toamnă, cel mai târziu, să ajungem la o formă finală a regulamentului, iar până la finele anului în curs să reuşim să organizăm o nouă sesiune a concursului de finanţare pentru proiecte cinematografice", a precizat directorul general al CNC, Eugen Şerbănescu. Alături de sugestiile formulate de asociaţiile şi organizaţiile invitate la discuţii, printre care se numără Uniunea Cineaştilor din România (UCIN), Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România (UPFAR), UARF (Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România) şi ACRO (Asociaţia Cineaştilor din România), reprezentanţii CNC au, şi ei, o serie de propuneri. Printre acestea se află reintroducerea notei limită sub care un scenariu este respins (nota 5 sau nota 7), precum şi modificarea ponderilor cu care intră în concurs scenariul, producătorul şi regizorul unui proiect, la 60%, 20% şi, respectiv, 20%. Regulamentul actual de concurs ia în considerare 50% scenariul, 25% producătorul şi 25% regizorul.
Acord româno-francez în domeniul cinematografiei
Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, şi omologul său francez, Christine Albanel, vor semna mâine, în cadrul Festivalului Internaţional al Filmului de la Cannes, "Acordul de coproducţie în domeniul cinematografiei între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze". Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN), citat de Agerpres, acordul de coproducţie va contribui la crearea cadrului juridic necesar realizării unor producţii cinematografice în colaborare, în vederea dezvoltării şi aprofundării cooperării dintre România şi Franţa în domeniul cinematografiei şi al culturii în general. Prin textul acordului, părţile stabilesc statutul operelor cinematografice realizate în coproducţie, modalitatea de stabilire a avantajelor dobândite de producători şi intervalul de timp în care operele cinematografice trebuie să primească aprobarea autorităţilor competente. De asemenea, acordul stabileşte obligaţiile autorităţilor competente legate de comunicarea tuturor informaţiilor referitoare la acordarea, respingerea, modificarea sau retragerea cererilor de admitere în program, condiţiile de respingere a unei cereri de intrare în program, precum şi de anulare a aprobării acordării unei finanţări pentru o coproducţie. Documentul mai subliniază caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească producătorii pentru a beneficia de respectivul acord, locaţiile în care pot avea loc filmările, precum şi proporţia aporturilor financiare ale coproducătorului sau coproducătorilor fiecărei părţi. De asemenea, sunt menţionate facilităţile acordate personalului artistic sau tehnic, necesitatea stabilirii unui echilibru general atât în ceea ce priveşte contribuţiile artistice şi tehnice,cât şi în ceea ce priveşte contribuţiile financiare, precum şi instituirea unei Comisii mixte care să analizeze acest echilibru general. Potrivit sursei citate, acordul este încheiat pentru o perioadă de 1 an şi poate fi prelungit, prin tacită reconducţiune, pentru noi perioade de câte un an.
|