[saskiul]

Sunt de acord cu recuperarea lui Pita din perioada buna. Numai ca pentru mine aceasta perioada se intinde pana la Faleze de nisip, cel mult pana la Dreptate in lanturi.

Ma bucur sa citesc acest punct de vedere. Mi se pare un semn de sanatate sa vrei, in calitate de comentator de filme, sa intelegi contextul unei opere (unui film) si abia apoi sa judeci.

Pas in doi mi se pare un film tezist si plin de falsitati (in scenariu, jocul actorilor, regie). Cred ca Pita se imburghezise groaznic daca-si imagina ca muncitorii din uzina citesc la greu, fac scrima la club si canta cu fanfara in decoruri pitoresti.

Este posibil sa ai dreptate, insa cred ca lucrurile ar trebui, iar, nuantate. PAS IN DOI o fi asa cum spui in raport cu acele capodopere ale cinematografului din toate timpurile, dar raportat la productia romaneasca (in general si a anilor 80 in special) este o exceptie fericita, un moment de referinta.
Cat despre muncitorii din uzina care fac scrima si canta cu fanfara in decoruri pitoresti...Unu la mana: de ce nu ar face scrima si chiar facultatea la seral muncitorul dintr-un film? (Ce spui despre muncitorii lui Menzel din CIOCARLII PE SARMA? dar despre ofiterii rusi/sovietici din COPILARIA LUI IVAN de Tarkovski? despre muncitorul pe compresor din COMPRESORUL SI VIOARA al aceluiasi?) Aceste premize nu duc neaparat la ideologizare. Daca Pita l-a vrut asa? Doi la mana: ei nu canta cu fanfara deloc. Canta doar Bleont la flaut si un altul ("Trompeta") la trompeta (evident) in scena sarbatoririi mirilor din cantina. Fanfara din acea secventa (suprarealista, ciuntita de cenzura) era doat in visul cumplit al lui Ghita (Petre Nicolae).
Este de fapt vorba despre o anumita conceptie estetica potrivit careia a fost gandit filmul: imagine, scenografie, muzica.

Cei pe care i-am cunoscut eu in acelasi an 1985 (faceam practica la IMUAB) scuipau seminte, fluierau gagicile si nu prea stiau sa citeasca decat Sportul si Informatia. Asta se aplica la maistrii, ca muncitorii abia silabiseau la seral ma-ma sau ana are mere.

Totusi, poate ca ar trebui sa ne referim concret la ce se vede pe ecran. Este, cum zic, un tip de realism (unul intre multe altele), fara detaliile minimalist-neorealiste din filmele post 1990, respectiv post 2000, diferit totodata de conceptul de mizancena practicat de un Daneliuc sau Tatos (alte doua varfuri ale acelor ani) in filmele lor de actualitate (comunista).

Iar muzica lui Adrian Enescu (stiu ca Saskiul e fan Adrian Enescu si muzica electronica) imbraca toata propaganda asta (ce frumos e la noi in uzina, ia asculta muzica laminorului) in pretentii de Stalker.

Muzica filmului PAS IN DOI sta pe picioare si divulga participarea compozitorului la ce se intampla pe ecran. Nu este ilustratie muzicala. Faptul ca (in ciuda scenariului initial, in care se facea referire la melodiile Mariei Tanase in scena "petitului", de ex.) pana la urma s-a optat pentru o tema grava si pentru citate muzicale dintr-un oratoriu de anvergura precum "Creatiunea" de Haydn, totul realizat la synthesizer (e chiar asa putin lucru? sau condamnabil pentru ca filmul e cu...muncitori ce "in realitate" il prefera pe eternul Vanghelie lui Vangelis?) tine iarasi de conceptia estetica a regizorului. Justificata dramaturgic, daca ne gandim la tipul de personaj propus de Pita prin Bleont. Soundul muzicii din PAS IN DOI este in consonanta perfecta cu sensibilitatea acestui personaj.

dati-mi voie sa ma uit cu alti ochi la filmul asta si sa zic "Am fost mintiti" (nu cu televizorul ci cu un amestec inept de Tarkovski si Fellini). In rest, despre perioada de inceput a lui Pita, numai de bine.

De buna seama ca fiecare dintre noi are acest drept. Ziceam insa ca filmul lui Pita merita mai multa atentie. Cred ca e mai mult decat se vede (de la distanta). In plus (asta apropo de thread-ul cu filme ro curajoase de pe CineMagia), PAS IN DOI face o serie de aluzii la realitatea cenusie si innebunitoare din acei ani. Gandeste-te la personajul magazionerului (excelent jucat de Vali Popescu), un fel de lup moralist, la cele doua secvente cu sedintele de partid (excelent filmate de Marian Stanciu), la secventele care au cazut la cenzura (vreo 6 la numar), intre care si aceea, onirica, a fanfarei.
In PAS IN DOI Pita nu a urmarit sa aduca pe ecran "pleava" societatii in tonuri grosiere, grotesti, sordide, sardonice. Asta nu inseamna ca trimiteri la aceste tonuri, la cinismul draconic al celor de la putere nu exista. Filmul lui Pita este o poveste despre oameni - ordinary people - care intamplator (si temporar, poate) sunt muncitori.
Dar, ca sa iti dau dreptate, PAS IN DOI se numara printre acele filme incomode care te solicita. Nu putin. Dar care iti dau si bucurii de fiecare data cand le descoperi si redescoperi.

P.S. Sunt fan de Muzica, nu de muzica electronica. Recunosc: acest om - acest muzician - Adrian Enescu a avut un impact teribil asupra mea cu soundtrackul de la CONCURS si apoi PAS IN DOI si multe, multe altele. De fapt prin muzicile lui (de film, electronice, jazz, de teatru, pop etc.) am ajuns la...Muzica.