Timi-short - Un prim pas... cu dreptul
Nici timid, nici cu false modestii
Compact, eficient, de bun-simţ, cu o ţinută înaltă dar fără pic de fasoane,
Timi-short-ul a debutat sub cele mai bune auspicii. Spre deosebire de multe alte festivaluri, unde înscrierea pare să stea sub semnul heirupismului stahanovist, aici exigentul selecţioner Mihai Fulger a aplicat din capul locului un filtru riguros, admiţând în concurs numai şaisprezece scurt-metraje, de nivel minim peste medie - astfel încât competiţia a reprezentat o gală în sine, laureaţii fiind cu adevărat cei mai buni dintre cei buni.
În plus, participanţii, invitaţii şi publicul s-au putut regala cu câteva serii
hors-concours, organizate după criteriul şcolilor de film, al focusării pe personalităţile unor autori aleşi spre a fi portretizaţi ori pe scurt-metrajele câte unei ţări, sau al atotcuprinzătoarei "Panorama"... Dar ar fi redundant să înşirăm aici secţiunile, titlurile şi persoanele, când toate datele se pot găsi pe
www.timishort.ro - mai bine să descriem festivalul dintr-o perspectivă eminamente umană.
Sediul central se afla în cafeneaua Van Graf, de pe strada Matei Corvin - între Piaţa Unirii si Facultatea de Arte. Un spaţiu intim, cu salonaşe, curte interioară răcoroasă şi ospătari din aceeaşi tagmă cu festivalierii, şi trataţii fie "din partea casei", fie cu preţ redus. Van Graf era un ax, un refugiu, un respiro - centrul gravitaţional al tuturor activităţilor. De-acolo se pornea spre variile spaţii de acţiune (cinematografele Studio şi Timiş, adiacente istoricei Pieţe a Operei), de hrănire (restaurantul Art Opera, din acelaşi areal) şi de cazare (hotelurile din centru, sau un cămin de protocol incredibil - departe, la jumătate de oră de mers, pe strada Renaşterii din nord-estul urbei, dar compensând prin condiţii: garsoniere cu două paturi şi spaţiu partiţionat: antreu, baie, living, bucătărie, dormitor; între ele, pereţi cu rafturi
reach-through; în ele, dulăpioare, bufete, filtru de cafea, plită electrică, cuptor cu microunde, frigider, birouri, fotolii în faţa televizorului. Să-mi zică cineva: dă-l în mă-sa de apartament din Bucureşti, şi hai aici -
ieri aş veni!)
Master-class-urile şi
workshop-urile (numeroase, inteligent alese şi foarte antrenante) aveau loc în Mansarda Facultăţii de Arte - care Mansardă e o instituţie în sine: un pod polivalent, convertit în ateliere, microgalerii, saloane de discuţii şi săli de proiecţie. Am ţinut acolo un master-class de critică cinematografică, şi unul de dramaturgie de film. Participanţii: puţini şi
top-quality: implicaţi, vii, stimulativi. La vreo două ore după încheierea timpului alocat, tot nu ne dădeam duşi.
(Adevărul e că la fel a fost şi publicul festivalului: sălile nu se umpleau - ba chiar, la Timiş, rarefierea devenea de-a dreptul penibilă - dar cei prezenţi
aveau ce căuta acolo: în majoritate tineri, plus ceva maturi şi vârstnici rafinaţi, dornici de cinema bun. Ceea ce se cheamă
target-audience - sau, în graiul străbun:
non multa, sed multum.
Strict în plan personal, am avut bucuria de a cunoaşte oameni numai unul şi unul: la master-class au venit cititori de pe net (ba chiar şi mai vechi - încă din 1987, de pe vremea Almanahului "Anticipaţia"! - dornici să ne cunoaştem); a doua zi, l-am cunoscut pe forumistul Saskiul (Marian Rădulescu) şi fermecătoarea lui familie - prilej pentru cafele, cornuleţe, cozonăcei, opinii, confesiuni, cărţi şi DVD-uri; iar în cea de-a treia, a poposit în Timi cinemagiciana Buticut - o veritabilă revelaţie în domeniul comunicării intelectuale.
Nopţile erau dedicate party-urilor prin localuri (din păcate, cu un nivel sonor apocaliptic, aşa că dialogul se sublima mai mult în gesturi, expresii - şi plimbări pe-afară). Noroc că
The Party, finalul apoteotic din River Deck, a prilejuit o strânsă comuniune între subsemnatul, voluntarul Alex Pleşa (student la jurnalism, cu ambiţii cinematografice), charismaticul Simon Ellis, implicatul Anthony Chen, inteligentul David Procter, plus un actor afiliat şi un operator de viaţă, în timp ce pe canapeaua de-alături Andrei Ujică şi Florin Iepan dezbăteau cestiuni arzătoare la ordinea zilei, pe niscaiva fotolii din raza vizual-accesibilă două domnişoare băştinaşe îşi demonstrau virtuozităţile de lap-dance, iar pe ringul de dans erau aduse mirese răpite de la nunţi de prin oraş, să zdupăie până veneau ginericii legiuiţi să şi le ia înapoi.
Un singur minus - pe cât de scuzabil, pe-atât de esenţial: din lipsă de bani, departamentul presei a fost amarnic neglijat. Nici un birou de presă, doar aciuială pe la laptopurile colegilor, când erau libere. Pentru noi, n-a fost rău, căci eram puţini. Pentru festival, rău fu, căci puţini gazetari înseamnă mediatizare păguboasă. Dar am convingerea că la anul va fi mai bine.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
Mai, 2009
Timişoara/Bucureşti, România