[Pitbull]

Prima zi de competitie:

“Nunta lui Oli”, r. Tudor Jurgiu, prod. Tudor Giurgiu, Libra Film, Romania, 2009.
O noua pastila minimalista reusita, comparabila cu “Lampa cu caciula”, “Joi”, sau ceea ce-ar fi trebuit sa fie “Megatron”, daca ar fi reusit. Povestea se inspira dintr-un fapt real, paradoxal si simptomatic: un tata care n-a primit viza pentru S.U.A., ca sa participe la nunta fiului sau (cu fata pe care a cunoscut-o pe net), e “prezent” la ceremonie prin webcam, in compania a doi prieteni ai tanarului. Admirator al lui Cristi Puiu, Tudor Jurgiu (coincidenta de nume fatidica – in sens bun, caci i-a facut pe cei doi Tudori sa se cunoasca si sa realizeze impreuna acest film) se releva un onorabil continuator al minimalismului, dezvoltand creator viziunea si stilul filmului romanesc post-2002. Starea de singuratate, de schisma sufleteasca ireductibila, jalnic carpita cu pleiada de conventionalisme comportamentale aplicate peste ritualul netului si al webcamului, razbate cu acuitate si profunzime. Cadrele lungi, cu miscari de camera aiuristic-studiate, stil “M.D.L.”, contribuie la acumularea tensiunii si a unei covarsitoare depresii – evident, si cu aportul substantial al lui Adrian Titieni, capabil ca de obicei sa sugereze un univers interior din cateva gesturi. In pofida finalului de tip “fara final”, care din pacate reproduce stereotip formula, fara a o imbogati prin nimic si, ca atare, percutand in gol, filmul lui Tudor Jurgiu se impune ca promisiunea ferma a unui regisor de mare talent. (Un detaliu anecdotic semnificativ: este altul dintre acele filme “independente” realizate un student U.N.A.T.C. terorizat ca, daca-si dezvolta proiectul in scoala, sub obladuirea vajnicilor “profesori” de-acolo, se va alege praful.)

“Palmele”, George Chiper, Romania, 2008.
Revazut dupa CineMAiubit, one-woman-show-ul lui Chiper, construit cu subtilitate si empatie in jurul confesiunii unei femei care este “singura supravietuitoare si responsabila a accientului rutier” in care i-au murit sotul si fiica, demonstreaza din nou cum se poate face CINEMA cu o actrita mare (Coca Bloos), un apartament mobilat auster, o camera de filmat sensibila, un sound-design laconic-elaborat, si cateva replici pline de subtexte.

“12 note mai jos”, Andreas Koefoed, Danemarca, 2008.
O drama profesionala si o criza de identitate la treisprezece ani…? Posibil – si sfasietor. Jorgis a fost, toata copilaria, “vocea de aur” din corul de baieti al Capelei Regale din Copenhaga… S-a identificat cu aceasta menire si cu muzica. Dar… l-a ajuns din urma pubertatea, cu inevitabila intrare a vocii in schimbare! In pragul peadolescentei, baiatul e nevoit sa se redefineasca pe el insusi!
In mod surprinzator, desi eminamente documentar, filmul lui Koefoed e tratat dupa toate canoanele filmului de fictiune – ca scenariu, mizanscena, decupaj si montaj. Riguros si vibrant, socheaza in primul rand prin sinceritatea protagonistului, sublimata in paradoxalul sau ras nervos din cele mai dramatice momente.

“Minciuni”, Jonas Odell, Suedia, 2008
Straniu, inteligent si captivant triptic de animatie. Trei povestiri bizare, constand fiecare din cate un monolog mitoman, insotite de o frenezie grafica mereu insolita, de fiecare data in alta cheie – dar folosind, ca element central, prelucrarea digitala a unor imagini initial reale. Un calidoscop halucinant, fara nici un moment de plictiseala.

”Marea”, Jons Jonsson, Germania-Suedia, 2008
Drama despartirii de viata a unui batran cardiac, in conditiile unei ultime reuniuni excentrice cu familiile prietene, pe malul marii. Vibrant, sensibil, cu o unda predominanta de ironie tragic si taceri incarcate – dar totodata stationar si prea criptic, pentru un mesaj atat de simplu.

“Iubire pierduta”, Leonard Lai Yok, Wai, Singapore, 2008
Ultima incercare a unui tanar singaporez de a-si recastiga fosta iubita din Taiwan. Lungi plimbri framantate pe strazile din Taipei, nereusind, din pacate, sa construiasca acumularea de frustrare si deznadejde din centrul dramei. Accente trist-comice, ca in insistenta urmarire a unui llama Buddhist, in speranta ca-i va oferi un raspuns. Din fericire, o data cu SMS-ul trimis fetei (ingenioasa solutie cinematografica, prin supraimpesionarea mesajului in timp ce e scris), lucrurile se mai aduna oarecum – iar secventa finala, brutal-delicata, cu masturbarea in pat, alaturi de proiectia imaginara a iubitei pierdute care-i ingana un cantec de leagan, e o mostra valida de incheiere reusita, in cheie ironic-amara.

“29 februarie”, Stefano Pari, Italia, 2008
“Film de stare”, static si excesiv de “stilat”, despre un tanar muncitor care-si gaseste defularea la sfarsitul zilei de munca, mizerii politicesti si programe de televiziune tembelizante, cantand la chitara. Frumoasa, dar si banala, meditatie asupra sansei ca muzica sa ascunda cheia mantuirii personale.

“Intre caini si lupi”, Jean-Gabriel Peroit, Franta, 2008
Inadmisibil de lung periplu pe urmele unui tanar ratacit in jungla urbana, unde lucreaza la livrator de pizza la domiciliu, in timp ce aspira la un job mai acatarii. Culmea – segmentul final, cand in fine filmul devine coerent, inteligibil, dramatic si bine lucrat, e lipsit complet de sustinere logica in raport cu taraganatul setup de pana atunci. E adevarat ca toti suntem “caini”, si in fiecare dintre noi se poate ascunde un “lup” adormit – dar de-aici pana la a-I face felul cuiva ca n-a vrut sa te angajeze, lung e drumul – iar filmul, si mai lung…

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
8 mai, 2009,
Timisoara, Romania