[chip]

miscarea bezmetica a camerei, zdruncinata si rotita pe toate axele cu efectul previzibil de vertij si greata (tine de fiziologia umana, creier si ureche interna - cam ca la raul de mare); l-am suspectat pe noe ca e la baza operator, ca numai astia cand iau camera in mana uita de orice si urmaresc muste prin camera; aveam partial dreptate - a facut camera la filmul asta chiar daca nu e meseria lui de baza;

ma irita oarecum raspunsul lui miercuri, asa ca o sa continui putin cu parerea mea. camera are oarecum o miscare bezmetica, da, dar e in final una foarte regulata, urmarind o spirala intr-un spatiu tridimensional. intrand intr-un bar-bordel-dungeon-de-homosexuali-perversi care poarta un nume cat se poate de adecvat avand in vedere arhitectura din interior, camera cu miscarile ei se explica de la sine. de la inceputul filmului pana dupa scena violului camera se misca metaforic in aceeasi nebuloasa a corpului uman in care se misca in realitate resturile, gunoiul, lucrurile care provoaca , in fine, ceea ce corpul nu poate asimila. si sunetul (din pacate nu pot comenta din propriul punct de vedere efectul, am vazut filmul pe un calculator cel putin rudimentar atunci) se potriveste perfect metaforei. in a doua jumatate a filmului camera repeta miscarea raportata la spirala 3d a universului (inainte de mitraliera stroboscopica ni se arata calea lactee). nu demult am vazut Pi, al lui Arronofsky si mi-a adus aminte de Irreversible din cauza spiralei.
In fine, chestia iritanta (cu privire la definirea stilului lui Noe) e faptul ca el a facut camera, inainte de Irreversible, doar la un film in care camera nu avea miscari radicale (am vazut doar secvente, dar nu-mi imaginez unde se urmaresc muste in filmul ala - tocmai m-am uitat pe imdb: ii zice La bouche de Jean-Pierre). Camera e dupa parerea mea indiscutabil inovativa raportata la istoria filmului, toata treaba reducandu-se astfel la o chestiune de gust(mie-mi plac wenders si wong kar wai; camera in irreversible am vazut-o ca in matrix si cum scrie tati, artificiu,aici legat de ideea care ii sta la baza, miscarea timpului)

in opozitie, cand doi plictisiti vorbesc despre incest si curgerea timpului, poti sa faci camera morisca si tot nu captezi interesul; plus ca daca esti ametit la propriu nu prea mai poti sa gusti subtilitatile mersului inapoi in timp - elementary, my dear noe.

dupa ce am vazute cateva filme lynchiene sunt de parere ca noe introduce povestea ca si lynch. expunere - hop, camera devine oarecum autonoma - labirintul intamplarilor. isi aduce cineva aminte de cartea junglei de disney? acolo e la fel : blabla - se dau paginile - esti in jungla. la fel ca la lynch, discutia plictisitilor are ca si continut esenta filmului.

probabil fiind ametit la propriu, spectatorului ii cade mai usor sa se lase la sfarsit inselat de de finalul incarcat de speranta (al filmului, nu povestii) rosé, desi la inceput e aratat clar ca nu exista happy end.