[Pitbull]

Asa ceva nu se poate. De când e lumea lume, un scenariu se schimbä, de la intentia scrisä la realitatea filmatä, montatä si sonorizatä. Orice regisor, oricât de binevoitor, tot modificä pe ici, pe colo, ca sä-l apropie de modul lui de a simti si a vedea artistic. Filmul e cea mai sinteticä dintre arte; componentele nu pot rämâne separate. Cum spunea Jean Renoir (care adora arta filmului cu realä religiozitate): paradoxul filmului este acela cä, desi e o mare artä, nu poate fi niciodatä 100% artä - fiindcä nu poate apartine unui singur artist, ci e prin definitie o operä colectivä. Cine nu întelege asta, si încearcä sä-si autoabsolutizeze contributia, se autocondamnä la dilema extremelor: sau capodoperä de geniu a unui autor total, sau dezastru (la fel de) total - cu fireasca proportionalitate a sanselor: 1/1.000.000. (Vezi cazul lui Pita, care jigneste scenariul, cu aroganta lui notorie, declarându-l: "un act administrativ"; nu e de mirare cä dupä zece ani de filme bune a esuat în douäzeci si cinci de ani de labe triste...)
Sä ne imaginäm prin absurd un film al cärui scenariu (foarte bun) a fost respectat 100%. Ar fi posibile trei situatii:
- Regisorul n-a avut nici o viziune proprie, a fost un simplu executant. Rezultä un film searbäd, plicticos, plat - desi, culmea, urmeazä un fir dramaturgic excelent!
- Regisorul a avut o viziune proprie, dar n-a schimbat nimic din scenariu. Rezultä un film straniu, disociat, plin de lucruri foarte bune, dar care nu se îmbucä.
- Regisorul a avut o viziune proprie perfect suprapusä cu scenaristului. Rezultä cä... erau unul si acelasi! Avem un film de autor!
...Dar - acum vine surpriza! Chiar si în acest al treilea caz, al filmului de autor, scenariul TOT SE SCHIMBA LA FILMARE! In primul rând, din motive obiective: una ai gândit, la tine acasä, si ai scris, si cu totul alta gäsesti în realitate (pe platou, în decor real, etc.); si e nevoie sä te adaptezi. In al doilea rând, fiindcä filmul e o artä vie, desfäsuratä în timp. Vin idei noi, te inspirä locul de filmare, jocul actorilor, sugestiile operatorului... Pânä si un sculptor, care face o statuie fixä, din piaträ, va avea idei noi în timp ce dä cu dalta - darmite un regisor!
Practic, indiferent cât e de bun scenariul, si cât de armonioasä colaborarea (mergând pânä la identitatea fizicä), procesul de conceptie si creatie al unui film nu se opreste în nici un moment intermediar, el continuä evolutiv pânä la terminarea post-procesärii. Pentru scenarist, totul e sä aibä sansa unui regisor si a unui producätor buni, care sä-i schimbe scenariul spre bine - ceea ce, slavä Domnului, se întâmplä de multe ori...