La al III-lea Congres al sãu (din vara anului 1960), PMR îºi reîntãreºte hotãrârea de a îndruma „întreaga activitate ideologicã, ºtiinþificã, culturalã ºi literar-artisticã, pentru ca aceasta sã slujeascã interesele supreme ale poporului, cauzei construcþiei socialiste”.
[…]
Prevalându-se de monopolul editãrii ºi având în subordine detaºamentul din ce în ce
mai bine ºcolit (ºi reciclat din vreme în vreme) al redactorilor de carte, secþiile propagandei de
partid practicau faþã de pocãiþi, de reeducaþi, de reveniþii în literaturã ºi mai ales faþã de tinerii
debutanþi o politicã mai subtilã, în care se combinau „sugestia prieteneascã” ºi indicarea clarã
a zonelor tabu.
Propaganda acceptase formula lui „Dã-ne ºi nouã ceva ºi vezi-þi de treabã”. O
deplasare notabilã de accent s-a petrecut atunci în conºtiinþa artisticã ºi în orizontul de
aºteptãri al scriitorilor tineri, în mentalitatea cenzorilor, a criticilor literari ºi chiar a unora
dintre conducãtorii politici treziþi pe jumãtate din coºmarul stalinist. La sfârºitul ultimului
deceniu roºu, scriitorii învãþaserã sã se lase folosiþi de angrenajul propagandistic fãrã sã mai
facã acele concesii oribile (tematice ºi stilistice) din anii de început ai regimului, când,
respectând ºabloanele, trebuiau sã ridice osanale ocupantului sovietic, sã mintã „partinic” cu
neruºinare, sã renege ºi sã batjocoreascã trecutul ºi istoria naþionalã.
De altfel, pe lista de preferinþe a Secþiei de Propagandã a partidului se împuþinaserã
sau dispãruserã, discret, temele prosovietice, cele antiimperiale, ca ºi cele care incitau la urã
de clasã. Nu se mai impunea cu violenþã ºi severitate scrierea dupã reþetar, dar se deschideau,
în continuare, toate uºile poeþilor care cântau izbânzile revoluþionare, ºantierele de construcþii,
munca avântatã, priveliºtile României socialiste.
[...]
Când etapa de consolidare a puterii personale se va fi încheiat, scriitorii vor avea
dovada cã rolul pe care îl rezervase pentru ei propaganda luase sfârºit: li se va aduce aminte,
cu brutalitate, cã nu puteau aspira a fi mai mult decât au fost destinaþi sã fie ºi în 1950.
Primele semne ale unei schimbãri derutante în atitudinea partidului apar în 1967, când
au fost „topite” 60 000 de exemplare din Antologia poeziei moderne elaboratã de Nicolae
Manolescu, pe motivul introducerii în circuit a unor poeþi de dreapta neagreaþi de regim (Radu
Gyr, Nichifor Crainic) sau trãind în strãinãtate (Horia Stamatu, ªtefan Baciu). Directorul
Editurii pentru Literaturã, Ion Bãnuþã, fost ilegalist, întemniþat înainte de 1944, a fost
sancþionat ºi transferat la o revistã, Mihai ªora, rãspunzãtor de BPT, a fost destituit ºi, de
asemenea, redactorul Ion Acsan a fost mutat într-un post insignifiant.
Vigilenþa sporeºte ºi din pricina descentralizãrii presei prin apariþia cotidianelor
judeþene (de partid), care a solicitat sporirea numãrului de cenzori. Se practicã mai ales
cenzura preventivã ºi cenzorii se specializeazã pe domenii (televiziune, radio, filme, teatre
etc).
Se interzice, în 1970, filmul lui Lucian Pintilie – Reconstituirea, care „pune într-o
luminã defavorabilã anumite organe de stat”. Iar piesa lui Iosif Naghiu – Gluga pe ochi e
scoasã dupã 60 de reprezentaþii de la Teatrul Bulandra pentru un „Cristos a înviat” pronunþat
de doi actori pe scenã. Era preludiul întâmplãrilor dramatice din 1971.
http://www.corneliu-coposu.ro/u/m/ra...inal_cadcr.pdf pag 499
Ajuta-ma tu, te rog, cu cross link-uiala k nu stiu ce si cum
