[N.Priceputu]

De ce consider eu, N.Priceputu, cã „Neînvinsã-i dragostea” e mai film decât „Pescuit sportiv”, iar Mihnea Columbeanu mai promiþãtor decât Adrian Sitaru...
Pãi, cum am mai spus, „Neînvinsã-i dragostea” nu este un film cu un necrofil care readuce la viaþã o sinucigaºã, este un film despre relatia dintre tineri, despre relatia dintre tânãr ºi familie, dintre tânãr ºi societate, dar, spun acum, nu tratatã ca la ora de dirigenþie sau „De 3X femeie”. Despre ce e „Pescuit sportiv”? Despre doi amanþi care sunt pescuiþi la un picnic de cãtre o prostituatã, doar aºa, ca sã le dea drumul ºi sã facã sport. De ce m-ar interesa aºa ceva? Pãi nu mã intereseazã, dar poate interesa pe alþii, amanþi, amante, soþi, sau prostituate. ªi pe criticii de specialitate, care pot vedea în prostituatã mult mai mult decât o prostituatã, identificând-o, la o adicã, chiar ºi cu mama-mare. Filmul are un merit pe care mã feresc sã-l contest, acela de a face din nimic bici, ºi sã facã ºi plici. Nu e deloc uºor sã faci un film cu 3 persoanje pe malul bãlþii. Este extrem de greu, þinând cont cã filmul are cronici favorabile, iar spectatorii nu ies, totuºi, din salã. Nici mãcar eu nu am avut aceastã pornire. Problema pe care mi-o pun, este dacã debutantul Adrian Sitaru este în stare sã facã mai mult decât atât, ºi/sau dacã la atâtea elogii nu cumva se va bloca la acest nivel .
Am terminat de vizionat „Neînvinsã-i dragostea” pe la ora 3 din noapte. M-am apucat de scris ºi cred cã mi-a mai luat o orã. Întotdeauna mi-am dorit sã revãd începutul unui film, acum aveam posibilitatea. Nu am revãzut filmul, doar începutul. Blocul acela vãzut de jos în sus, manechinul care cade, fâl, fâl, pleosc, liniºte. Un regizor strãin ar fi aruncat un cascador sau un manechin cu articulaþii telecomandate ºi ar fi sfâºiat coloana sonorã cu un þipãt zguduitor. Mihnea Columbeanu, nu. Fâl, fâl, pleosc, liniºte. Cui îi pãsa cã o femeie s-a sinucis, sau cã a fost aruncatã de la balcon?! Ce rost ar fi avut sã se zbatã sau sã þipe?! Dar liniºtea nu este deplinã. Peste zgomotele discrete ale zorilor se suprapune o muzicã insinuantã, care parcã þine loc de povestitor.
Magda, viitoarea victimã, se apropie ºi ea de grupul curioºilor adunaþi în jurul victimei. Trece prin spatele celor prezenþi ºi o vedem printre aceºtia ca printre ulucile unui gard. Cadrul este filmat cu un teleobiectiv, astfel încât, atunci când chipul fetei se alãturã chipului necrofilului, par în acelaºi plan. O astfel de construcþie, acum nu mai este consideratã, din pãcate, modernã.
Nu voi lua fiecare secvenþã s-o descriu în cuvinte. Din tot filmul, rezultã cum regizorul ºi-a conceput cu meticulozitate fiecare secvenþã, fie cu creionul pe hârtie, fie mental. Dupã un scenariu coerent, consistent ºi bine închegat. Mã gândesc la bietul Adrian Sitaru, cât de greu i-a fost sã filmeze dupã un scenariu tot coerent, tot bine închegat, dar extrem de subþirel. Cum, dracu, ºi-o fi zis el, sã filmez io drumu’ ãstora d-un sfert de orã, de la bloc la baltã?! Ia sã bâþâi eu camera, ca Lars von Trier, sã-mi vãd numele alãturi de-al lui, în aceeaºi paginã, fie ºi cu douã rânduri mai jos! La dialoguri s-a priceput, interpreþi buni a avut, lumina, luminã, balta, baltã, peºte sã fie! ªi gata filmu’. Restu’, e treaba criticilor, sã-l înfloreascã, sã-l înnobileze, sã-i gãseascã semnificaþii ºi valenþe, cã d-aia au fãcut ºcoalã.
Nu ºtiu de ce actualul Pitbull a înþeles cã aº avea ceva de roproºat secvenþei în care fata e scoasã din spital în cãrucior. Am spus cã e remarcabilã în sensul bun, iar el susþine cã a ratat-o. Dacã ar fi fãcut-o altfel, n-ar mai fi fost în stilul filmului. Nu ºtiu ce ºi-a propus, sau cum ar vrea s-o facã acum, dar e bine aºa. Tensiunea creºte ca un bulgãre de zãpadã care se rostogoleºte. Expresie cunoscutã, folositã, dar adevãratã încã, ºi sugestivã, la fel ca secvenþa în sine. La sfârºit, când fata se vede pe picioarele ei, zice: “deci pot sã merg”, fãrã sã fie un pleonasm cinematografic. Mulþi tineri nu-ºi dau seama cã pot merge pe picioarele lor. ªi în “Pescuitul…” lui Sitaru sunt momente de tensiune maximã, cum ar fi bãgarea mâinii între picioare…
Mã gândesc ºi la cele mai scurte secvenþe, câte probleme au pus realizatorilor, cum ar fi momentul când puºtoaica spune cã Magda a rãmas la spital, ca sã i se facã spãlãturi, sau discuþia din faþa spitalului: „...ºi ce-i face acum?”... „o coase...” Actori neprofesioniºti, figuranþi, cum sã-i filmezi, cât sã dureze cadrul, dacã ai tot ce trebuie, dacã n-ar fi mai bine altfel... Mai sunt ºi stridenþe, dar pardonabile.
Despre mirele care nu concepea ca mireasa lui sã nu fie fatã-mare nu am ce sã comentez. Dupã ce-o „omoarã” zice „...am glumit. Învi-o dumneata, cã te pricepi”
Încerc sã-mi aduc aminte ºi momente din filmul lui Sitaru, dar nu prea reuºesc. Sunt unele remarcabile, cum ar fi apariþia lui Ionuþ. Situaþia penibilã din film nu duce la un film penibil, cum s-a întâmpat de atâtea ori la cineaºtii români, dar momentul de care vorbesc parcã era din altã parte, putea sã ºi lipseascã.
Nu am revãzut secvenþa din cada lui Columbeanu. Mi-e ºi teamã sã nu-mi schimb prima impresie. Îmi pun problema dacã puºtanii aveau chiloþeii pe ei. Sper sã fi avut.
Pitbull considerã cã nu pierde mare lucru cultura universalã dacã filmul sãu rãmâne unde este. Sincer sã fiu, se poate pune problema ce mare lucru câºtigã cu filmul lui Sitaru.
Adrian Sitaru a fãcut filmul la fix, aºa cã l-a luat ºi pe el… valul. Debutantul Mihnea Columbeanu a greºit, totuºi. A fãcut filmul cu 15 ani prea devreme pentru România.
Pitbull are dreptate, filmul lui nu trebuie „tuns”. Acum sunt convins cã n-ar mai deranja nimic pe nimeni. Decât poate pe unii, cam mulþi, numele autorului.
Scriind, m-am tot gândit ce mã face sã fiu îngãduitor ºi sã laud „Neînvinsã-i dragostea”, deºi nu asta îmi propusesem, ºi sã critic „Pescuit sportiv”. Cred cã ºtiu ce. Filmul lui Columbeanu este cu totul diferit faþã de filmele din ultima mare perioadã, care seamãnã mult prea mult între ele.