|
"Un film cu o fata fermecatoare" (Lucian Bratu, 1967) Un film care e in buna parte fermecator mai ales datorita interpretei, Margareta Pislaru, dar si regizorului care a stiut sa o puna in valoare. Filmul imprumuta ceva din stilul "nouvelle vague" (tipul eroinei, cadrele naturale in Bucuresti, jazzul anilor 60, pur si simplu legeritatea abordarii) parca si ceva din valul ceh. Pislaru e o combinatie foarte reusita de Moreau si Bardot. Cu siguranta un personaj inedit in cinematografia romaneasca din perioada aceea. Cu atat mai mult cu cat e vorba de o fata capricioasa, cu aerul de pisica plictisita, uneori malitioasa, da senzatia ca ar fi usuratica, dar e mai ales libera. Sarmul acestui personaj e distrus de politica partidului care cu siguranta a impus regizorului sa dea filmului un turnant moralizator. Finalul e o replica idioata de genul "nu e suficient sa fii fermecator ca sa reusesti in viata" :lol:
Oricum, se vede clar, mai ales in prima parte, ca lui Bratu ii place aceasta fata rasfatata si rupta da lumea reala a santirului. In ciuda moralei oficiale, care razbate din cand in cand ecranul, personajul e cu adevarat seducator.
Spre mijlocul filmului insa, Bratu derapeaza intr-o lunga si plictisitoare reflectie asupra artei si artistului si toata naturaleatea de la inceput e inlocuita cu un teatralism fortat caruia nu i-am inseles locul (scena cu statuile de ghips sau broz ale lui Iordache si cea in care eroina declama versuri). Aici nimeni nu mai poate da vina pe interventia partidului, care cred ca s-ar fi lispsit bucuros de asemenea momente.
In orice caz, un film cu multe calitati, fresh, din pacate uitat in totalitate. Nu cred ca se ridica la nivelul "Duminicii..." lui Pintilie, dar cred ca ar fi meritat sa se vorbeasca mai mult de el.
|