[Led-Ze-Pencil]

In timp ce pãsea agale pe trotuarul larg si impânzit de oameni, pe partea cealaltã a strãzii, un nor mare de praf, se izbea lovind violent, ferestrele unei clãdiri mari ºi albe. Privirea lui maturã faþada clãdirii. Era sediul firmei unde lucra. Fereastra in spatele cãreia Constantin presta zilnic o muncã dificilã, reusea sa-i capteze in mod deosebit atenþia. O privea lung,deznãdãjduit. Un nerv ascuns zvâcni puternic sub buzele sale fin conturate, facându-le sã tremure. Deodatã se simþea gol pe dinãuntru.
Totul in jurul sãu pãrea ostil si strãin.Nimic nu amintea de vraja ce insufleþise totul cu atât de puþin timp in urmã. Cu capul puþin plecat,trecu mai departe pãsind cu nesigurantã in josul strãzii. Nu-ºi putea infrâna sentimentul neplãcut care incepea sã-i otrãveascã interiorul...

Care va sa zica un tip sensibil, Constantin, pleaca spre casa de la o bunoaca careia tocmai i-a facut felul. Soarele straluceste, totul e minunat, probabil e duminica. Da cu ochii de sediul firmei unde lucreaza si se starnesc nori de praf si vanturi puternice, inclusiv in sufletul lui. Devine abulic, anemic, autistic. Dupa care i se face rau si se teme sa nu fi innebunit. Pleaca acasa.

Corect?
Foarte misto.
Asta mi se intampla si mie cand dau cu ochii de sediul unde trag de vreo 10 ani incoace. Noroc ca acum cu criza firma se desfiinteaza si o sa trebuiasca sa-mi caut de lucru in alta parte. La alte ferestre batute de vant.
Parerea mea e sa continui. sa nu te lasi. Pe masura ce ai sa scrii ai sa prinzi curaj, experienta, incredere, si ai sa te intorci si asupra acestui fragment sa-l slefuiesti cat poti mai bine. Zi-i inainte!