[mirodoni]

Sunt amãnunte ºi amãnunte. Zici cã n-ai zis cã nunta a fost de þigani, ci cã mai mult ca sigur a fost de þigani. Pãi!?
Pentru cã am rãmas doar noi doi pe topic, pare cã mi te adresezi mie, aºa cã-þi rãspund. Nu am zis sã accepþi convenþia ºi cu atât mai puþin sã-þi placã. Am zis ºi cã anumite lucruri pot fi acceptate, iar altele categoric nu. Mai ales cã acelea care nu pot fi acceptate puteau fi foarte uºor evitate, chiar foarte uºor. Dar Mãlãele, ca ºi alþi regizori români, merge pe ideea cã mulþi... vede, puþini pricepe.
Am mai spus, lanul de grâu apare pentru cã abia în varã a primit Mãlãele banii de la CNC. Dar putea sã-l evite, dacã n-ar fi mers pe ideea cã puþini „pricepe”. Scena eroticã e pentru public, pentru un anumit gen de public, iar regizorul n-a vrut sã renunþe la ea, dar putea s-o facã sub un tufiº, ºi nu la pielea goalã în februarie, iar fata sã se întoarcã acasã cu fusta murdarã de pãmânt. Greºeala porneºte din scenariu, unde scrie, cum am mai arãtat: „Explozie de culoare primavaratica. Printre florile ce sarbatoresc acest inceput de primavara vedem fundul unui barbat ce apare si
dispare ritmic”. De unde explozie de culoare la sfârºitul lui februarie? De aici la lanul de grâu nu mai era decât o jumãtate de pas. Asta nu mai þine de amãnunt, de convenþie sau de basm, ci chiar de structurã. Dar cum am mai spus, nu conteazã cum este scris scenariu, sau dacã el cheamã la lecturã, ci conteazã cine l-a scris, când e vorba de concursul CNC.
Mireasa are o aºa reacþie când gãseºte medalia în pumnul fetei violate pentru cã ea crezuse, pânã atunci, cã trupele sovietice care fãceau manevre în coasta satului, ºi pe care nu le luase în seamã pânã atunci, aveau doar rolul sã ne apare de nemþi, cã ne sãturaserãm ºi de ãia, nu sã ne violeze fetele. Când îl vede faþã în faþã pe violator, relevanþa este cât se poate de evidentã. κi dã seama cã nu este un violator în trecere ºi cã ne va f… pe toþi. Colonelul nu mai reprezenta armata, ci chiar puterea sovieticã, adicã dictatura. Invoci lipsa trensiunii, dar în vremea aceea nu era nicio tensiune. Rãzboiul se terminase, comunismul nu pãrea sã poatã depãºi stadiul prezentat în film, statul mai putea fi pãcãlit, când era vorba de cotele obligatorii. Pericolul se întrevede abia la moartea dictatorului, când se consatã cã dictatura n-a murit. Din aceastã perspectivã, filmul putea fi conceput ca o comedie pânã aproape de final, când se putea trece brusc la dramã, la tragedie, dar fãrã paranormal. Alt regizor ar fi mizat doar pe dramã, dar nu ar fi adus spectatori în salã. Dacã tot i-a adus, ca sã le spunã un lucru atât de important, de grav, de dramatic, Mãlãele trebuia sã-i lase sã râdã cât mai mult, pentru ca palma pe care aveau s-o primeascã la sfârºit sã fie cãt mai ustrãtoare, pentru faptul cã nu am intuit, ca popar, pericolul care venea de la resãrit. Comunismul, dictatura. Nu era cazul s-o dea din nou pe glumiþe gen “s-a gripat cã…catul ãsta de aparat”, sau “ce aþi venit sã ne mai luaþi”. Acesta este stilul românesc, dar nu trebuia adoptat ºi de realizatorii filmului.