@ Disciple
N-am ºtiut cã eºti încã învãþãcel, chiar dacã ai numele ãsta putea fi doar un semn de modestie. Toti suntem în felul nostru discipoli în ceva sau ai cuiva. Atunci nu-i bai, ai timp sã înveþi sã decantezi balastul dintr-un text si sã-l faci limpede ºi frumos curgãtor.
Iar intre timp, fiindca vãd cã nu mai scrie nimeni nimic pe nicãieri, o sã încerc sã-þi rãspund la întrebare:
Cum a fost de s-a brodit sula cu prefectura
Cronicã de istorie
A fost gãsit acest document vechi într-un beci plin de butoaie cu murãturi. Hârtia era împãturitã cu grijã ºi pusã la pãstrare într-un sipet bãtut cu rubine ºi împãnat cu urme de sare de la cei care când umblau la murãturi, când la document, pentru a þine evidenþa. Pentru cã da, acel act valoros s-a dovedit a fi registrul în care gospodarul îºi nota cu migalã toate operaþiunile fãcute asupra butoaielor cu varzã, castraveþi, pepeni ºi alte minunãþii care fac deliciul oricãrei mese. Pe o faþã a hârtiei atinse de zeama de varzã se mai putea citi doar: "az, 3 novembre, pritocit gogonelele ºi adaogat 5 tulpini þelinã dulce la castraveþi. Doamne Ajutã!" Pe cealaltã parte se afla înscrisul atât de important. Iatã ce zicea:
Se fãcea odatã într-un judeþ cã era un prefect foarte destoinic ºi cumsecade. El nu lua pe nimeni cu dispreþ, ba dimpotrivã, þãran prost sã fi fost, cum îl vedea prefectul îºi ºi scotea pãlãria ºi cu o plecãciune pânã la pãmânt îl saluta. El nu era ca primarul care, deºi ales dintre cetãþenii municipiului ºi þinând de votul lor, stãtea numai cu nasul pe sus atât de rãu cã mucii îi atârnau ca douã cosiþe de fecioarã pe lângã tâmple ºi-i fluturau la fiecare pas. Dar prefectul nostru dimpotrivã, umil ºi binecrescut, numai cu privirea în jos cãlca, de ai fi zis cã tocmai pierduse ceva ºi amuºina dupã el. De ce era el aºa, nimeni nu ºtia, ºi nici n-a mai vrut sã afle din ziua în care tot cu ochii pe caldarâm prefectul nostru a gãsit pe jos o sulã. Dar nu orice sulã de o folosesc cizmarii neºtiutori ci una plinã de tâlc ºi puteri fermecate. Cã luând-o el de jos, prefectul numai ce-a simþit ca o împunsãturã în inimã ºi una în ceafã, de ar fi zis cã l-a tras Þepeº voevod în tulpinile lui bicisnice. Iarã el luându-ºi seama cã nu-i a bunã acel semn, repede a pitit sula în buzunarul de la redingotã ºi întins acasã s-a fost dus.
Acolo a încercat prima întâi sula pe servitoarea cea arþãgoasã si mare-i fu mirarea cã ea se transformã pe loc într-o codanã bãlaie zglobie ºi harnicã de mai mare dragul. Apoi a înþepat cu sula pe însãºi stãpâna casei ºi consoarta dumnealui, de-a vedea ce se întâmplã, ºi unde înþepa fomeia se rotunjea, cu prisosinþã prin pãrþile moi, aºa cã dintr-un vrej uscat ce era se fãcu ea ditamai matroana, aºa cum îi era pe gust prefectului.
ªi se porni el în lume, împungând cu sula pe unde se nimerea ºi unde apuca ºi toate se prefãceau ca prin minune ºi bine se potriveau. A venit inundaþie în tot judeþul? O datã a înfipt prefectul sula într-un plop ºi zid de plopi se fãcu, de stãvili tot puhoiul. Venirã ºi furtunile cele grele ºi numai ce ridicã sula în vânt ºi pe datã aerul zgâriat ºi bortelit se opri a mai fuge. Venirã ºi niºte rãsculaþi mineri puºi pe rivuluþie ºi n-a avut prefectul decât a înþepa oleacã mindirul unuia de se vroia mai fãlos ºi duºi au fost.
Toate mergeau bine, cum s-ar zice. Guvernele se treceau ca apa dar prefectul nostru acolo rãmânea, cã tot poporul ba încalte ºi megieºii ºtiau de harul lui.
Pânã-ntr-o zi, n-ar mai fi venit, când ce i-a picnit prin minte prea-respectatului prefect: bãgând el seama cã buna lui curea se mai slãbise, vezi bine de la multã alergãturã ce fãcea în tot judeþul, se chiti sã dea o bortã mai sus ca sã-i vinã bine nãdragii, tocmai cu sula cea fermecatã. ªi dete o bortã, dar nu nimeri la jumate aºa cã mai dete încã una. ªi nici pe aia n-o înnimeri, cã nu era destul de strânsã. Aºa cã mai dete el alte câteva zeci de borte în biata curea de o ferfeniþi toatã. Da el nu ºtia ce se întâmplã, cã-i luase Bunul ãl de sus minþile: de fiºtece datã când gãurea, el tot mai gras se fãcea, cã aºa era scris în farmecele sulei. ªi niciodatã nu se oprea, cã gaurã de fãcea tot mai gras devenea ºi altã gaurã trebuia. Zic unii cã s-a oprit tocmai la vârful curelei ºi de-abi atunci s-a putut cuprinde cu ea de curea, da cu multã chinuialã. Isprãvind el treaba, repede dãdu sã meargã în celalalt capãt al judeþului unde foc mare ardea la trei comune ºi cinci sate, de sã fãcuserã oamenii scrum ºi numai ce fãceau doi paºi cã se ºi împrãºtiau pe drum ca praful. Dar pas de a putea merge dom prefect, cã se fãcuse aºa gras de nici în trei cãruþe nu-l puteai aburca.
S-a ostenit el ce s-a ostenit ºi numai de minune e cã a rãzbit a ieºi pânã în pragul prefecturii. Iar acolo i s-a întâmplat necuviinþa cã, de atâta grãsime, cureaua a plesnit în mii ºi zeci de arºice iar nãdragii prefectului s-au zburãtãcit ca pupãza pe-o dugheanã. Iar cei gogoºari de-i purta pe dedesupt de mult se fãcuserã pulbere, cã erau de mãtase, datã fiind natura simþitoare a eroului nostru. De-a rãmas bietul prefectul gol puºcã în faþa la atâta adunare de oameni ce se strânsese a merge la stins vãpaia. ªi din zioua aceia nimeni nu l-a mai vãzut ori nu l-a ºtiut pe unde-a fi nenorocosul prefect care dus a fost în vãzduh ca balonul de se înþeapã, cã bietul om a încercat în ultima clipitã a se înþepa pe sine pentru a drege reaua fãcãturã ce i se întâmplase. Doar muierile rele mai chicoteau când ºi cum, cu prisosinþã ãle de-l vãzurã în ziua ceea, ºi de întreba una: da un sã fie sula prefectului? alta rãspundea: Iaca colo între picioare, micã ºi ascuþitã, de sã n-o dai nici la mâþe, cã mai mult n-am vãzut nici eu nici baba Hãdãroaia, a de vede ºi acu în caru cu fân. Numai cei ce-l respectaserã ºi mult adâncã preþuire i purtau pentru cât bine fãcuserã judeþului lor, imediat ce erau ispitiþi cu asemenea vorbã întrebau rãstit: da ce-a avea sula cu prefectura? ªi uite aºa fu povestea, iar cine o ºtie s-o zicã mai departe cã amarnicã ºi fãr de direptate fost-a.
Iar Boogie e un film bun, ca sã nu fiu off-topic
.